Inapoi la Hotarari CEDO

 

 

 

SECTIUNEA A TREIA

CAUZA KATZ c. ROMÂNIEI

(Cererea n^o 29739/03)

HOTARÂRE

STRASBOURG

20 ianuarie 2009

 

 

 

Aceasta hotarâre va deveni definitiva în conditiile definite de articolul 44 § 2 din Conventie. Ea poate suferi retusuri de forma.

 

 În cauza Katz c. României,[1]

 Curtea Europeana a Drepturilor Omului (sectiunea a treia), judecând într-o camera compusa din:

Josep Casadevall, presedinte,

Elisabet Fura-Sandström,

Corneliu Bîrsan,

Alvina Gyulumyan,

Egbert Myjer,

 Ineta Ziemele,

Luis López Guerra, judecatori ,

si Stanley Naismith, grefier adjunct al sectiunii,

dupa ce au deliberat în camera de consiliu la data de 9 decembrie 2008, pronunta urmatoarea hotarâre, adoptata la aceasta data:

 PROCEDURA

1.La originea cauzei se afla o cerere (nr. 29739/03) îndreptata împotriva României si al carui cetatean , domnul Yesaiahu Jonatan  Katz („reclamantul”), a sesizat Curtea la data de 23 iulie 2003 în conformitate cu articolul 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale ( "Conventia").

 

2.Reclamantul este reprezentat de doamna Veronica Moisa,  avocat, la Satu Mare. Guvernul român ( "Guvernul") este reprezentat de agentul sau, domnul Razvan - Horatiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.

 

3.La 11 ianuarie 2007, presedintele celei de-a treia sectiuni a decis sa comunice cererea Guvernului. Asa cum permite articolul 29 § 3 al Conventiei, s-a decis, printre altele, ca se  va examina în acelasi timp admisibilitatea si fondul cauzei..

 

ÎN FAPT

 

I:CIRCUMSTANTELE SPETEI

 

4. Reclamantul s-a nascut în 1947 si locuieste în Rehovot, Israel.

 

5. Parintii reclamantului au fost proprietarii unui bun imobiliar compus dintr-o casa si un teren aferent de 250 m², situat pe strada Iuliu Maniu, la nr.15, în municipiul Satu Mare. La data de 16 decembrie 1966, acestia au donat  bunul respectiv în proprietatea statului.

 

6. La data de 27 noiembrie 1973, statul a vândut proprietatea catre S.M.,  care l-a ocupat dupa donare ca un chirias.

 

7. În 2002, reclamantul a sesizat judecatoria din Satu Mare cu o actiune împotriva Consiliului local din Satu Mare („Consiliul local”), precum si împotriva lui S.F., mostenitorul lui S.M., pentru constatarea nulitatii donatiei din 1966 pentru viciu de consimtamânt, anularea contractului de vânzare din 27 noiembrie 1973 si revendicarea bunului.

 

8. Printr-o decizie din 25 iunie 2002, judecatoria a constatat nulitatea donatiei dar a respins alte doua capete de cerere, pe motiv ca S.M. a fost de buna credinta în momentul încheierii contractului de vânzare din 1973.

 

9.Aceasta hotarâre a fost confirmata prin recursul reclamantului, printr-o decizie definitiva la data de 5 martie 2003 a Curtii de Apel Oradea.

 

10.La 13 august 2001, reclamantul a introdus pe lânga primaria din Satu Mare o cerere de restituire a imobilului sau în virtutea Legii nr.10/2001. La acel moment, cererea nu a fost examinata de catre autoritati.

 

 

II. DREPTUL SI  PRACTICA  INTERNE PERTINENTE

 

11. Prevederilor legale (inclusiv cele ale Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile luate abuziv de catre stat între 6 martie 1945 si 22 decembrie 1989 si modificarile ulterioare) si jurisprudenta nationala pertinenta sunt descrise în hotarârile Brumarescu c. României ([GC], nr. 28342/95, § § 31-33, CEDO 1999-VII), Strain si altii c. României (nr. 57001/00, § § 19-26, CEDO 2005-VII), Paduraru c. României (nr. 63252/00, § § 38-53, CEDO 2005-XII (extrase) si Tudor c. României (nr. 29035/05, § § 15-20, 17 ianuarie 2008).

 

 

 

III. TEXTE ALE CONSILIULUI EUROPEI

 

12. În Rezolutia sa Res (2004)3, privind hotarârile care ridica o problema structurala subiacenta, adoptata la 12 mai 2004, Comitetul de Ministri a afirmat:

 

"Comitetul de Ministri, în conformitate cu articolul 15b. din Statutul Consiliului Europei,

Considerând ca scopul Consiliului Europei este de a realiza o mai mare unitate între membrii sai si ca unul dintre mijloacele cele mai importante pentru a atinge acest obiectiv este pastrarea si dezvoltarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale ;

Reafirmând convingerea sa ca,  Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (de acum înainte „Conventia”) trebuie sa ramâna principalul punct de referinta în domeniul de protectie a drepturilor omului în Europa si reamintind angajamentul sau de a lua masuri pentru a asigura pe termen lung, eficienta sistemului de control stabilit de Conventie ;

 Reamintind caracterul subsidiar al mecanismului de control instituit de Conventie, care presupune, conform articolului sau 1, ca drepturile si libertatile garantate de Conventie sa fie protejate  mai întâi de dreptul national si aplicate de autoritatile nationale ;

Felicitându-se în aceasta privinta de ceea ce Conventia face astazi, parte integranta a ordinii juridice interne din ansamblul statelor membre ;

Reamintind ca, în virtutea articolului 46 din Conventie, partile semnatare se angajeaza sa se conformeze hotarârilor definitive ale Curtii Europene pentru Drepturile Omului (de acum înainte „Curtea”) în litigiile în care ele sunt parti si, hotarârea definitiva a Curtii este transmisa Comitetului de Ministri care supravegheaza punerea în executare ;

Subliniind interesul de a ajuta statul în cauza sa identifice problemele subiacente si masurile necesare pentru punerea în executare ;

Estimând ca punerea în practica a hotarârilor va fi usurata daca existenta unei probleme structurale a fost deja identificata într-o hotarâre a Curtii ;

Pastrând spiritul observatiilor facute asupra acestei probleme de catre Curte cu ocazia sesiunii Comitetului de Ministri din 7 noiembrie 2002 ;

Invita Curtea :

           

I.                     în masura posibilului sa identifice în hotarârile în care ea constata o încalcare a Conventiei, ceea ce, conform Curtii, ridica o problema structurala subiacenta precum si sursa acestei probleme, în special atunci când este susceptibila de a da nastere la numeroase cereri, astfel încât sa ajute statele sa gaseasca solutia potrivita si Consiliul de Ministri sa supravegheze punerea în executare a hotarârilor ;

II.                   sa se semnaleze în special orice hotarâre care cuprinde indicatii privind existenta unei probleme structurale si sursa acestei probleme, nu numai statului în cauza si Comitetului de Ministri, dar, de asemenea, Adunarii parlamentare, Secretariatului general al Consiliului Europei si sa semnaleze într-un mod adecvat aceste hotarâri în baza de date a Curtii”.

 

13. Recomandarea Comitetului de Ministri Rec (2004) 6 privind îmbunatatirea cailor de atac interne, adoptata la 12 mai 2004, se citeste astfel:

 

"Comitetul de Ministri, în conformitate cu articolul 15.b din Statutul Consiliului Europei,

Considerând ca scopul Consiliului Europei este de a realiza o mai mare unitate între membrii sai si ca unul dintre mijloacele cele mai importante pentru a atinge acest obiectiv este pastrarea si dezvoltarea în domeniul drepturilor omului si a libertatilor fundamentale;

Reafirmând convingerea sa ca, Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (denumita în continuare "Conventia"), trebuie sa ramâna principalul punct de referinta în domeniul protectiei drepturilor omului în Europa si în a reitera angajamentul sau de a lua masuri pentru a garanta pe termen lung, eficienta sistemului de control stabilit de Conventie;

Reamintind natura subsidiara a mecanismului de monitorizare stabilit de Conventie, care necesita, în conformitate cu articolul 1, ca drepturile si libertatile garantate de Conventie  sa fie, mai întâi, protejate de legea nationala si aplicate de catre autoritatile nationale;

Salutând în aceasta privinta faptul ca Conventia este acum o parte integranta a ordinii juridice interne din toate statele parti;

Subliniind ca, asa cum articolul 13 al Conventiei prevede ca statele membre s-au angajat ca orice persoana care poate invoca într-un mod care se poate sustine o încalcare a drepturilor sale si libertatilor recunoscute în Conventie, are dreptul la un recurs efectiv în fata unei instante nationale ;

Reamintind ca, dincolo de obligatia de a asigura existenta unor astfel de cai de atac eficiente în sensul jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului (denumita în continuare "Curtea" ), statele membre au obligatia generala de a remedia probleme care stau la baza încalcarilor constatate;

Subliniind ca, statele membre sunt cele care trebuie sa se asigure ca recursurile nationale sunt eficiente în drept si în practica si poate ajunge la o decizie cu privire la fondul plângerii si la un remediu pentru orice încalcare constatata ;

Luând nota ca, numarul de plângeri aduse în fata Curtii si hotarârile pe care le da, mai mult ca niciodata, arata necesitatea ca statele membre sa se asigure eficient si echitabil ca aceste remedii sunt disponibile în toate împrejurarile, în special, în cazul  lungimii excesive a procedurilor judiciare;

Estimând ca disponibilitatea cailor de atac interne efective pentru orice fel de afirmatie prin care se poate sustine o încalcare a Conventiei ar trebui sa permita reducerea încarcaturii de lucru a Curtii, având în vedere, pe de o parte reducerea numarului de cauze care vin la Curte, si, pe de alta parte, faptul ca tratarea circumstantiala a cauzelor pe plan national este de natura sa usureze examinarea lor de catre Curte ;

Subliniind ca îmbunatatirea cailor de atac la nivel national, în special în materie de cauze repetitive, ar trebui sa contribuie, în mod egal, la reducerea încarcaturii de munca la Curte ;

Recomanda statelor membre, tinând cont de exemplele de buna practica care figureaza în anexe :

 

I.                     sa se asigure printr-un parcurs constant, în lumina jurisprudentei Curtii ca, toate caile de atac interne sunt pentru orice persoana care poate sustine o încalcare a Conventiei si ca, aceste cai de atac sunt efective, în masura în care ele permit a se ajunge la o decizie bine fundamentata privind plângerea si la un remediu potrivit pentru orice încalcare constatata ;

II.                   sa examineze, ca urmare a hotarârilor Curtii care scot în evidenta defecte structurale sau generale în dreptul sau practica statului respectiv, caile de atac interne sa existe efectiv si, dupa caz, sa puna în miscare recursuri efective pentru a evita ca unele cauze repetitive sa nu mai fie aduse în fata Curtii ;

III.                  sa acorde o atentie deosebita, în cadrul punctelor I si II de mai sus, de existenta recursurilor efective în caz de sustinere a unei afirmatii urmata de probe a duratei excesive a procedurilor jurisdictionale.

Traseaza sarcina Secretariatului General al Consiliului Europei de a desfasura toate mijloacele necesare pentru a întari o asistenta potrivita statelor membre care ar cere acest lucru, pentru a le ajuta sa puna în aplicare prezenta recomandare”.

 

ÎN DREPT

.I. DESPRE ÎNCALCAREA INVOCATA DE ART.1 AL PROTOCOLULUI Nr.1

 

14. Reclamantul sustine ca esecul de a recupera proprietatea bunului sau imobil vândut de catre stat a încalcat dreptul la respectarea proprietatii, astfel cum a fost recunoscut de articolul 1 din Protocolul nr. 1:

 

"Orice persoana fizica sau morala are dreptul de a i se respecta bunurile sale. Nimeni nu va fi lipsit de proprietatea sa pentru scopuri de utilitate publica si în conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

Dispozitiile anterioare nu aduc atingere dreptului unui stat de a pune în aplicare legile pe care le considera necesare pentru a reglementa utilizarea de proprietate, în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contributii sau amenzi. "

 

A. Admisibilitatea

 

15. Guvernul invoca nerespectarea de catre solicitant, a termenului de sase luni prevazut pentru introducerea unei cereri, din moment ce decizia definitiva a spetei a fost transmisa la 5 martie 2003 si ca el nu a sesizat Curtea decât la 10 martie 2004, data la care el a trimis formularul sau oficial de cerere.

 

16. Reclamanta se opune acestui punct de vedere si a spus ca prima sa scrisoare a fost înregistrata de catre Curte la 23 iulie 2003.

 

 17. Curtea considera ca prima scrisoare trimisa de reclamant si în care el si-a expus cererile, este cea din 23 iulie 2003. Reclamantul a respectat, prin urmare, termenul de sase luni.

 

18. În orice caz, Curtea reaminteste ca a respins deja o exceptie similara a Guvernului în cauza Episcopia Româna Unita cu Roma Oradea contra  României (nr. 26879/02, § 20, 7 februarie 2008), având în vedere ca presupusa nerespectare de catre solicitant de a se bucura, timp de mai multi ani, de dreptul sau la proprietate, se analizeaza ca o situatie continua, si nu vede nici un motiv pentru a se abate în acest caz, de la aceasta concluzie. Prin urmare, este necesar de a respinge obiectia preliminara a Guvernului..

 

19. Curtea constata ca plângerea nu este în mod evident nefondata în sensul articolului 35 § 3 din Conventie. Curtea constata ca aceasta nu exista nici un alt motiv de inadmisibilitate. Plângerea va fi, deci, declarata admisibila.

 

PE FOND

 

20. Guvernul îsi reitereaza argumentele prezentate în cazuri similare (a se vedea, printre multe altele, Cîrstoiu c. România, nr. 22281/05, § 22, 4 martie 2008; Episcopia Româna Unita cu Roma Oradea, § § 24-25 si Tudor, § § 23-24, cazuri citate mai sus).

 

21. Reclamanta se opune acestui punct de vedere si face cunoscut ca legile privind restituirea proprietatilor confiscate nu au fost reale: la data aceasta nu a primit nici o despagubire pentru privarea de proprietate.

 

22. Curtea s-a confruntat si a judecat astfel de cazuri ca în speta de fata, în mod repetat, si a constatat o încalcare a articolului 1 din Protocolul nr.1 la Conventie (a se vedea cazurile citate mai sus, inclusiv Strain citat mai sus, § § 39, 43 si 59 si Porteanu c. României, Nr. 4596/03, § § 32-35, 16 februarie 2006).

 

23. Dupa examinarea tuturor elementelor care au fost prezentate, Curtea considera ca Guvernul nu a expus fapte sau argumente care ar putea conduce la o concluzie diferita în acest caz. Curtea a reafirmat ca, în legislatia româna care reglementeaza actiunile în revendicarea imobiliara si restituirea proprietatilor nationalizate de regimul comunist, vânzarea de catre stat a bunului cuiva unor terti de buna credinta, chiar si atunci când aceasta este anterioara unei confirmari definitive în justitie a dreptului de proprietate a altuia, se analizeaza ca o privarea de proprietate. O astfel de privare, combinata cu lipsa de compensare este contrara articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Voda si Bob c. României, Nr. 7976/02, § 23, 7 februarie 2008).

 

24. În ceea ce priveste Guvernul acesta sustine ca este deschis pentru ca reclamantul sa obtina compensatii prin intermediul fondului în valori mobiliare "Proprietatea", pe baza Legii nr. 10/2001, la o valoare stabilita de un expert, Curtea a reiterat constatarea sa anterioara conform careia Fondului Proprietatea nu functioneaza în prezent într-un mod care ar putea fi considerate ca fiind echivalent cu atribuirea unei compensatii (a se vedea, printre altele , Ruxanda Ionescu c. România, nr. 2608/02, 12 octombrie 2006). Mai mult decât atât, nici Legea nr. 10/2001, si Legea nr. 247/2005 de modificare, nu tine seama de daune rezultate dintr-o lipsa prelungita de compensare de catre cei care, la fel ca si reclamantul, s-au vazut în imposibilitatea sa se bucure de bunurile lor în virtutea unei hotarâri definitive (a se vedea, mutatis mutandis, Porteanu mai sus citat, § 34).

 

25. Având în vedere jurisprudenta , Curtea considera ca, în acest caz, nerespectarea dreptului de proprietate al reclamantului, asupra bunului sau, în combinatie cu lipsa de compensare pentru mai mult de sase ani, l-a facut sa suporte  o povara disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul de a beneficia de bunurile sale, lucru garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1. Prin urmare, în speta, a existat încalcare a acestei dispozitii.

 

 

II. DESPRE ALTE ÎNCALCARI INVOCATE

 

26. Citând articolele 6 § 1 si 13 din Conventie, reclamantul sustine ca dreptul sau la un proces echitabil a fost încalcat de modul în care instantele nationale au evaluat probele si au aplicat legea.

 

27. Guvernul contesta acest punct de vedere.

 

28. Având în vedere informatiile pe care le are la dispozitie si considerând ca nu poate decât într-un mod limitat sa constientizeze erorile de fapt sau de drept pretins comise de jurisdictiile nationale, al caror scop este în primul rând sa examineze faptele si sa aplice legea interna (Brualla Gómez de la Torre c. Spania, 19 decembrie 1997, § 31, Culegerea de Hotarâri si Decizii 1997-VIII si García Ruiz v. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDO 1999-I), Curtea considera ca nu exista nici un aspect de arbitrar în modul în care instantele au judecat actiunea. Nici o problema aparte nu se pune în domeniul articolului 13 de mai sus, cerintele de la aceasta prevedere fiind, în orice caz, mai putin stricte decât cele din articolul 6 si absorbita de catre acestea. Rezulta ca aceasta plângere este în mod evident nefondata si trebuie sa fie respinsa în conformitate cu articolul 35 § § 3 si 4 din Conventie.

 

 

III. APLICAREA ARTICOLULUI 46 DIN CONVENTIE

 

29. Articolul 46 al Conventiei prevede:  

1.„Înaltele Parti Contractante se angajeaza sa respecte hotarârile definitive ale Curtii, în litigiile în care ele sunt parti.

2. Hotarârea definitiva a Curtii este transmisa Comitetului de Ministri, care supravegheaza punerea în executare a acesteia. "

 

30. Concluzia de încalcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1, care este a Curtii în acest caz, ridica o raspândita problema care rezulta dintr-o  legislatie defectuoasa privind restituirea imobilelor nationalizate care au fost vândute de catre stat la terti cu buna-credinta (a se vedea Strain § 46 si Paduraru, § 112, hotarâri citate anterior ; si, de asemenea, mutatis mutandis, Xenides-Arestis c. Turcia, nr. 46347/99, § 38, 22 decembrie 2005; Scordino c. Italia (nr.3) (satisfactie echitabila), Nr. 43662/98, § 11, CEDO 2007 -... si Driza c. Albania, Nr. 33771/02, § 112, CEDO 2007 -... (extrase)). Curtea nu poate ignora faptul ca multiplele modificari legislative intervenite nu au reusit sa îmbunatateasca aceasta situatie (a se vedea mai ales Porteanu, mai sus citat, §34 ; Toganel si Gradinaru c. România, nr.5691/03, §30-31, 29 iunie 2006 ; Tudor, mai sus citat, § 33 si Albu c. România, nr.8508/03, § 22, 17 iunie 2008). 

31. Curtea observa cu îngrijorare ca ea a tratat deja peste o suta de cazuri cu privire la acest subiect, cauza Strain precitata, nefiind decât  prima din acest grup mare, si ca multe alte cazuri similare sunt înca pendinte în fata sa. Ea considera ca, de asemenea, lacunele de drept identificate în aceste cauze, inclusiv în prezenta speta, pot înca, pe viitor, sa duca la numeroase plângeri întemeiate.

            Curtea vede în aceasta slabiciune a statului român de a pune ordine în sistemul sau legislativ nu numai un factor agravant, în privinta raspunderii statului fata de Conventie, pe motivul unei  situatii trecute sau viitoare, ci si o amenintare pentru efectivitatea în viitor a dispozitivului pus în practica de Conventie, inclusiv de un numar mare de cereri rezultând din aceeasi cauza (Scordino,§§ 14-15, Driza, § 122, hotarâri citate mai sus). 

32. Din aceste motive, înainte de a examina cererea de satisfactie echitabila prezentata de reclamant în conformitate cu articolul 41 al Conventiei, si având în vedere circumstantele spetei, ca si modificarile în volumul de lucru, Curtea îsi propune sa examineze consecintele ce pot fi extrase din articolul 46 din Conventie pentru statul pârât. Curtea reaminteste ca, în conformitate cu articolul 46, Înaltele Parti Contractante se angajeaza sa respecte hotarârile definitive pronuntate de Curte, în litigiile în care sunt parti, Comitetul de Ministri fiind responsabil pentru monitorizarea punerii în aplicare a acestor decizii  . Rezulta ca, în cazul în care Curtea constata o încalcare, statul pârât are obligatia legala, nu numai sa plateasca partilor sumele alocate cu titlu de satisfactie echitabila prevazuta de articolul 41, dar, de asemenea, de a alege, sub supravegherea Comitetului de Ministri , masurile generale si / sau, daca este cazul, individuale pe care sa le includa în ordinea sa juridica interna pentru a pune capat încalcarilor constatate de Curte si de a elimina, pe cât posibil, consecintele. Statul pârât este liber, sub supravegherea Comitetului de Ministri, de a-si alege mijloacele de a se achita de obligatia sa legala în privinta articolului 46 din Conventie, cu atât mai mult cu cât aceste mijloace trebuie sa fie compatibile cu continutul hotarârilor Curtii (Broniowski c. Polonia, nr.31443/96, § 192, CEDO 2004-V ; Xenides-Arestis, § 39 ; Scordino, §12 si Driza, § 123, hotarâri citate mai sus). 

33. În ceea ce priveste masurile destinate sa asigure eficienta mecanismului instituit prin Conventie, Curtea a atras atentia asupra rezolutiei (Res (2004) 3), precum si a asupra Recomandarii (Rec (2004) 6) a Comitetului de Ministri al Consiliului din Europa, adoptat la 12 mai 2004 (punctele 12 si 13 de mai sus). 

34. Desi, în principiu, acest fapt nu îi apartine, de a defini care pot fi masurile adecvate pentru redresarea potrivita pentru ca statul pârât sa se achite de obligatiile prevazute la articolul 46 al Conventiei, având în vedere situatia de natura structurala constata , Curtea observa ca masurile generale la nivel national, se impun, fara îndoiala  în contextul punerii în aplicare a prezentei hotarâri (Broniowski, § 193, Scordino, § 15 si Driza, § 125, citate mai sus ).

 35. Curtea considera ca statul ar trebui, mai presus de toate, sa ia masurile legislative  necesare pentru a preveni aparitia unor situatii în care doua titluri de proprietate asupra aceluiasi bun, coexista, situatie care, în speta prezenta, a fost generata de recunoasterea implicita a dreptului de proprietate a reclamantului, fara a fi însotita de anularea titlurilor tertilor. Statul ar trebui, de asemenea, sa vegheze la înlaturarea obstacolelor juridice împiedicând vechii proprietari de a obtine restituirea bunului lor, daca este vorba despre o restituire în natura sau acordarea de despagubiri rapide si adecvate pentru prejudiciul suportat, mai ales prin adoptarea de masuri legislative, administrative si bugetare adecvate (a se vedea, mutatis mutandis, Scordino, § 16 si Driza, § 125, citate mai sus).

În special, statul trebuie sa adapteze procedura stabilita de legile de reparatie (în prezent legea nr. 10/2001 si 247/2005), astfel încât aceasta sa devina coerenta, accesibila, rapida si previzibila, inclusiv în ceea ce priveste selectarea metodei pentru alegerea dosarelor care vor fi examinate de catre Comisia Centrala. Sistemul astfel remediat ar trebui sa permita partilor  sa beneficieze de compensare si / sau de a primi actiuni la Fondul „Proprietatea”, în functie de optiunea lor, într-un termen rezonabil. 

36. Tinând cont de  faptul ca hotarârea Strain si altii, mai sus citata, a fost adoptata la data de 21 iulie 2005 si ca, în ciuda celor trei ani care s-au scurs de atunci, procedura de restituire nu este înca efectiva, în ciuda repetatelor modificari aduse la Legea nr. 10/2001, Curtea considera ca Guvernul trebuie sa prezinte vizibile îmbunatatiri ale sistemului cât mai curând posibil 

IV. PUNEREA ÎN APLICARE A ARTICOLULUI 41 DIN CONVENTIE

37. În termenii articolului 41 al Conventiei, :

„În cazul în care Curtea declara ca exista o încalcare a Conventiei sau ale Protocoalelor sale, si daca dreptul intern al Înaltei parti contractante în cauza nu permite stergerea, decât într-un mod imperfect a consecintelor acestei încalcari, Curtea acorda partii vatamate, daca este cazul, o satisfactie echitabila”.

A. Daune 

38. Reclamantul solicita restituirea imobilului sau, sau, daca o astfel de solutie nu este posibila, o compensatie de 67.848 de euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material, din care 29.550 EUR reprezinta valoarea casei si 38. 298 EUR este valoarea terenului, de 491 de metri patrati, conform spuselor sale. Depune o expertiza tehnica a cladirii. 

39. Guvernul contesta aceste cereri si face cunoscut ca terenul nu are decât o suprafata de 250 de metri patrati. Conform expertizei furnizate de Guvern,  valoarea imobilului este de 43. 289 EUR. 

40. Curtea reaminteste ca ea a constatat ca exista o încalcare a articolului 1 din Protocolul nr.1 la Conventie, ca urmare a vânzarii de catre stat a bunului reclamantului unui tert de buna credinta înainte de confirmarea definitiva în justitie a dreptului de proprietate a acestuia, ca si lipsa totala de compensare.

41. Curtea considera ca, în aceste conditii ale spetei, restituirea bunului în litigiu ar fi  plasat reclamantul în situatia echivalent posibila cu cea cu care ar fi fost în cazul în care cerintele de la articolul 1 din Protocolul nr.1 nu ar fi fost recunoscute. 

42. În lipsa rambursarii, de catre statul pârât , în termen de trei luni de la data când aceasta hotarâre va deveni definitiva, Curtea decide ca acesta ar trebuie sa plateasca reclamantului, pentru daune materiale, o suma egala cu valoarea actuala a proprietatii. 

43.Curtea observa diferente importante care separa cele doua expertize ale partilor cu privire la valoarea imobilului,  diferenta datorata, în special,  estimarilor diferite a valorii terenului ca si la luarea în considerare a suprafetelor. Având în vedere informatiile disponibile cu privire la preturile pietei imobiliare locale si informatiile furnizate de catre parti, Curtea considera ca valoarea de piata actuala a bunului este de 50 000 EUR. 

B. Taxe si cheltuieli 

44. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 3.150  lei noi (RON) pentru taxele si cheltuielile suportate în fata instantelor interne si în fata Curtii.

Acesta prezinta chitante care atesta plata a 600 de lei pentru expertiza tehnica a terenului si un total de 28.500.000 lei vechi românesti (ROL) pentru onorariile avocatilor care se întind între 2001 si 2004. 

45. Guvernul considera ca aceste pretentii nu sunt justificate. 

46. Potrivit jurisprudentei Curtii, un solicitant nu poate obtine rambursarea costurilor si cheltuielilor sale, decât în masura în care acestea sunt stabilite în fapt, necesitatea si caracterul lor rezonabil ca tarife. În acest caz, si având în vedere dovezile care se afla în posesia sa si de criteriile mai sus mentionate, Curtea considera rezonabila suma de 800 EUR pentru toate taxele, suma pe care o acorda reclamantului.  

C. Dobânzi 

47. Curtea considera ca este oportun sa se bazeze pe rata dobânzii calculata la nivelul dobânzii de creditare minima a Bancii Centrale Europene, majorata cu trei procente. 

 DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE 

1. Declara admisibila plângerea în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 si inadmisibila pentru restul  
2. Hotaraste ca  a existat o încalcare a articolului 1 din Protocolul nr.1 la Conventie;

3. Hotaraste, 

a) Statul pârât trebuie sa restituie reclamantului bunul în litigiu în termen de trei luni de la data la care hotarârea devine definitiva în conformitate cu articolul 44 § 2 din Conventie ; 

b) în absenta unei astfel de retrocedari, statul pârât trebuie sa plateasca reclamantului, în aceeasi perioada de trei luni 50 000 (cincizeci de mii de euro) pentru daune materiale, plus orice suma care poate fi din cauze fiscale;  

c) în orice caz, statul pârât trebuie sa plateasca reclamantului 800 EUR (opt sute de euro) pentru taxe si cheltuieli, plus orice suma care poate fi cu titlu de impozit pentru reclamanti; 

d) ca sumele mentionate la punctele b) si c) vor fi convertite în moneda statului pârât, la rata aplicabila, la data decontarii;

 e) de la expirarea termenului si pâna la achitarea acestor sume, acestea vor fi majorate cu o dobânda simpla la o rata egala cu nivelul dobânzii marginale a Bancii Centrale Europene care se va aplica, în aceasta perioada, majorata cu trei procente  

4.Respinge cererea de satisfactie echitabila pentru restul.

Adoptat în limba franceza, si notificata în scris, la data de 20 ianuarie 2009, în conformitate cu articolul 77 § § 2 si 3 din Regulament. 

Stanley Naismith                                                  Josep Casadevall

Grefier adjunct                                                         Presedinte                                               

---

[1] Traducere realizata de consilier Iolanda Szokacs, Biroul de Relatii Internationale, Înalta Curte de Casatie si Justitie

 

 

 

Inapoi la Hotarari CEDO