Inapoi la Hotarari interne.

 

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

SECTIA CIVILA SI DE PROPRIETATE INTELECTUALA

 

Decizia nr. 1803

Dosar nr.31013/1/2005 Nr. vechi 13581/2005

Sedinta publica de la 23 februarie 2007

 

Asupra recursurilor de fata;

Din examinarea lucrarilor din dosar, constata urmatoarele:

Prin sentinta civila nr. 259 din 29 martie 2003, pronuntata de Tribunalul Timis în dosarul nr. 12579/C/2002, a fost admisa, în parte, cererea formulata de reclamantul C.R. împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice si a fost obligat pârâtul sa plateasca reclamantului suma de 1.298.655.000 lei reprezentând daune materiale si 7.000.000.000 lei cu titlu de daune morale, reprezentând repararea prejudiciului suferit de tatal reclamantului, S.I., ca urmare a unei condamnari nedrepte.

Hotarârea instantei de fond a fost mentinuta de catre instanta de apel, Curtea de Apel Timisoara care, prin decizia civila nr. 95 din 16 iunie 2003, dosar nr. 3818/C/2003, a respins apelurile pârâtei D.G.F.P. Timis, în numele Ministerului Finantelor Publice si reclamantului C.R.

Înalta Curte de Casatie si Justitie, prin decizia nr. 5220 din 21 septembrie 2004, dosar nr. 4238/2003, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Timisoara, de reclamantul C.R. si de pârâtul Ministerul Finantelor Publice prin D.G.F.P. Timis, a casat decizia civila nr. 95/2003 a Curtii de Apel Timisoara si a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor aceleiasi instante.

S-a retinut ca reclamantul C.R. a promovat actiunea în calitate de fiu si mostenitor al condamnatului S.I., decedat la 5 februarie 1999.

S.I. a suferit o condamnare de 5 ani închisoare corectionala, însa urmare a admiterii recursului în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lânga Curtea Suprema de Justitie, a fost achitat prin decizia penala nr. 4736 din 6 noiembrie 2002, pronuntata de Curtea Suprema de Justitie.

Pretentiile reclamantului s-au întemeiat în drept, pe prevederile art. 998-1002 C. civ. si art. 504, art. 505 si art. 506 C. proc. pen.

Ambele instante, de fond si apel, au acordat reclamantului despagubiri pentru daunele materiale de 1.298.655.000 lei, pe baza calculului facut prin înmultirea sumei de 750 lei, care reprezenta salariul lunar al condamnatului avut la data arestarii, conform adeverintei emise de fostul loc de munca, cu numarul de luni cât condamnatul a executat pedeapsa, aplicând si rata inflatiei.

S-a constatat ca instantele au acceptat calculul prezentat de reclamant, cu încalcarea principiului contradictorialitatii si nu au dispus, din oficiu, chiar administrarea unor probe, cum ar fi o expertiza contabila care sa stabileasca cu exactitate întinderea prejudiciului material reprezentând întretinerea de care a fost frustrat reclamantul, invocându-se dispozitiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Sub acest aspect, hotarârea instantei de apel a fost apreciata nelegala.

În privinta despagubirilor acordate cu titlu de daune morale, în suma de 7 miliarde lei, hotarârea a fost calificata gresita, retinându-se ca desi stabilirea prejudiciului nepatrimonial presupune, de regula, o doza de aproximare, instanta trebuia sa aiba în vedere o serie de criterii cum ar fi consecintele negative suferite de cel în cauza pe plan fizic si politic, intensitatea cu care au fost percepute consecintele condamnarii, masura în care au fost afectate situatia profesionala, sociala si familiala.

Instanta, fara a preciza criteriile avute în vedere la stabilirea daunelor morale si fara a administra probe în acest sens, a considerat cu totul arbitrar ca din cele 15 miliarde solicitate, reclamantului i se cuvin 7 miliarde, drept echivalent de natura sa repare dauna morala.

Curtea de Apel Timisoara, în rejudecarea apelurilor, prin decizia nr. 1754 din 30 septembrie 2005, a admis apelul D.G.F.P. Timis, în numele Ministerului Finantelor Publice, a schimbat în parte sentinta civila nr. 259 din 28 martie 2003, pronuntata de Tribunalul Timis, în sensul ca a admis, în parte, actiunea civila formulata de reclamantul C.R. si a obligat Statul Român, prin Ministerul Finantelor Publice, sa plateasca reclamantului suma de 171.820.840 lei, daune materiale, asa cum s-a dispus prin încheierea din 2 noiembrie 2005, a aceleiasi instante, prin care s-a îndreptat eroarea materiala strecurata în dispozitivul acestei decizii, urmare a unei greseli de calcul si 2.000.000.000 lei daune morale.

S-a respins apelul reclamantului C.R. împotriva aceleiasi sentinte.

Pentru a hotarî astfel, Curtea de Apel Timisoara, în raport de actele si lucrarile cauzei, a constatat urmatoarele:

Instanta suprema a stabilit ca reclamantul C.R. a promovat actiunea în calitate de fiu si mostenitor al condamnatului S.I., care a decedat la 5 februarie 1999.

Tatal reclamantului a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare corectionala prin sentinta penala nr. 15 din 9 ianuarie 1959 a Tribunalului Militar Timisoara si decizia penala nr. 249 din 21 februarie 1951 a Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Militara Cluj, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, fiind achitat prin decizia penala nr. 4736 din 5 noiembrie 2002 a Curtii Supreme de Justitie.

Potrivit art. 505 alin. (1) C. proc. pen., actiunea pentru repararea daunelor, ca urmare a condamnarii pe nedrept, poate fi promovata de persoana îndreptatita potrivit art. 504 C. proc. pen., iar dupa moartea acesteia poate fi continuata sau pornita de persoanele care se aflau în întretinerea sa.

Deci si copiii victimelor erorilor judiciare pot fi titularii actiunii în despagubire întemeiata pe prevederile art. 504-505 C. proc. pen. si art. 998 C. civ., astfel ca sub acest aspect, critica apelantului-pârât Ministerul Finantelor Publice, prin D.G.F.P. Timis, referitoare la lipsa calitatii procesuale active a reclamantului, a fost constatata neîntemeiata.

Din probele administrate în cauza, instanta a constatat calitatea de unic succesor al reclamantului de pe urma lui S.I., iar la data condamnarii acestuia reclamantul avea vârsta de cca 8 ani si se afla în întretinerea sa.

Pentru stabilirea cuantumului daunelor materiale, în cauza s-a efectuat expertiza judiciara, care a concluzionat ca drepturile salariale de care a fost lipsit tatal reclamantului, urmare a condamnarii si arestarii sale, se cifreaza la 687.283.784 lei, suma actualizata prin aplicarea coeficientului de inflatie.

Acest prejudiciu material s-a produs în patrimoniul condamnatului si el trebuie raportat la titularul actiunii, fiul condamnatului, reclamantul din cauza.

Cum, potrivit dispozitiilor C. fam., parintele are obligatia întretinerii copiilor sai minori, afectându-le pâna la o patrime din veniturile realizate, s-a apreciat ca reclamantului îi revine suma de 171.820.846 lei, cu titlu de daune materiale si reprezinta întretinerea de care a fost frustrat.

Sub acest aspect, critica formulata de apelantul Ministerul Finantelor Publice, prin D.G.F.P. Timis, referitoare la cuantumul exagerat de mare al daunelor materiale, de 1.298.655.000 lei, acordate reclamantului, doar pe baza calculelor facute de acesta, a fost constatata întemeiata.

Referitor la despagubirile privind daune morale, instanta a retinut ca textul art. 504 C. proc. pen. foloseste termenul generic de „paguba” fara a face vreo distinctie între prejudiciul patrimonial si cel nepatrimonial, iar în lipsa acesteia, s-a conchis ca legiuitorul a avut în vedere ambele categorii de prejudicii, din moment ce, prin fapta ilicita, respectiv condamnarea pe nedrept a autorului reclamantului, s-au adus atingeri atât unor drepturi patrimoniale, cât si unor drepturi personale, nepatrimoniale.

Arestarea si condamnarea pe nedrept produc, celui în cauza, suferinte pe plan moral, social si profesional, îi lezeaza demnitatea si onoarea, libertatea individuala, producându-i un prejudiciu moral, care justifica acordarea unei compensatii materiale.

În ceea ce îl priveste pe tatal reclamantului toate aceste vatamari s-au concretizat în suferinte grave pe plan psihic si fizic, i-au afectat starea de sanatate, fiind diagnosticat cu depresie de inductie si fiind internat în mai multe rânduri în spitale de psihiatrie, conform actelor medicale depuse la dosar si indiscutabil, a fost victima unei condamnari nedrepte, pentru care statul trebuie sa raspunda patrimonial si în considerarea art. 48 alin. (3) din Constitutie, iar stabilirea cuantumului despagubirilor, echivalent unui prejudiciu nepatrimonial, include a doza de aproximare.

Cum titularul actiunii este fiul reclamantului, care a suferit, la rândul sau, un prejudiciu nepatrimonial, prin condamnarea si detentia tatalui sau, s-a apreciat ca suma de 2 miliarde lei este de natura sa-i compenseze acest prejudiciu, suma acordata de pâna la 7 miliarde lei fiind prea mare.

În raport de aceste constatari, instanta de apel a aratat ca apelul reclamantului, prin care a solicitat 15 miliarde lei cu titlu de daune morale, este nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.R. si pârâtul Ministerul Finantelor Publice, prin D.G.F.P. a judetului Timis, criticând-o pentru urmatoarele motive:

Reclamantul C.R., prin motivele de recurs formulate în termenul legal prevazut de art. 303 alin. (1) C. proc. civ. si depuse la 30 noiembrie 2005, fila 4 dosar recurs, arata ca decizia criticata este nelegala, deoarece cuantumul daunelor morale solicitate de acesta nu sunt exagerate, ele reprezentând suferintele fizice, morale, sociale si profesionale produse autorului sau, condamnat pe nedrept si evident succesorului sau demnitatea, onoarea si libertatea individuala, deci cu alte cuvinte i-a cauzat un prejudiciu moral ce trebuie reparat.

În ce priveste cuantumul daunelor morale acordat de instanta de apel, de 2 miliarde lei, s-a aratat ca acestea reprezinta ¼ din suma de 8 miliarde lei, dupa opinia eronata a instantei, potrivit careia aceasta cota i se cuvine reclamantului, datorita faptului ca obligatia de întretinere s-ar fi referit la aceasta suma, ori în speta reclamantul este îndrituit sa primeasca cu titlu de daune morale întreaga suma care s-ar fi cuvenit tatalui sau, daca acesta ar fi fost reclamant în actiune.

Desi, nu se arata expres, din dezvoltarea acestor critici rezulta ca reclamantul critica decizia civila pronuntata în apel, ca fiind data cu aplicarea gresita a prevederilor art. 504-506 C. proc. pen., ceea ce permite încadrarea de catre instanta a acestora, în conditiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în motivul de recurs întemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Celelalte critici formulate prin cererea de recurs, în termen, vizeaza netemeinicia deciziei pronuntate în apel, urmare a aprecierii eronate a probatoriului administrat, depozitiile martorilor audiati si respectiv actele medicale, critici ce nu pot fi încadrate de catre instanta în conditiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în nici unul din motivele de recurs prevazute de art. 304 pct.1-9 C. proc. civ., sanctiunea fiind aceea a neprimirii si analizarii lor.

Ulterior, prin aparatorul ales, cu delegatie la dosar, fila 29, reclamantul, prin cererea depusa, fila 44, formuleaza un motiv de recurs nou, întemeiat în drept pe dispozitiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., potrivit caruia instanta de apel a încalcat limitele rejudecarii cauzei dupa casare si indicatiile instantei de recurs, invocând, astfel, implicit încalcarea de catre instanta de apel a dispozitiilor art. 315 C. proc. civ.

Celelalte critici formulate prin aceasta cerere vizeaza nelegalitatea deciziei civile recurate, reprezentând, de fapt, o precizare a criticilor formulate prin cererea de recurs formulata la 30 noiembrie 2005, asa cum i s-a pus în vedere reclamantului la termenul din 28 aprilie 2006, de catre instanta.

Prin recursul sau, pârâtul Ministerul Finantelor Publice, prin D.G.F.P. Timis, critica decizia civila pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încadrarea în drept a criticilor formulate fiind facuta de catre instanta în conditiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, se arata ca, facând aplicarea art. 505 C. proc. pen., instanta de apel trebuia sa tina seama la stabilirea sumei ce se va acorda, de faptul ca reclamantul nu a suportat efectiv prejudiciul si suferintele care au loc într-un regim privativ de libertate, în acest sens aratând ca daunele morale, de 2 miliarde lei, cât si cele materiale, de 171.820.846 lei sunt exagerate.

În cauza au formulat cereri de interventie în interesul reclamantului C.R., Asociatia Fostilor Detinuti Politici, filiala Timis, si Federatia Comunitatilor Evreiesti din România, filele 30 si 49 dosar apel, prin care s-a solicitat admiterea recursului reclamantului, motivata de faptul ca s-a dovedit atât condamnarea autorului reclamantului, cât si suferintele ce au urmat, iar lipsirea reclamantului de toate cele ce le poate oferi un tata fiului sau nu poate fi cuantificat arbitrar, asa cum a facut instanta de apel.

Examinând recursurile formulate de reclamantul C.R. si pârâtul Ministerul Finantelor Publice, prin D.G.F.P. Timis, ca si cererile de interventie formulat în interesul reclamantului, instanta le constata neîntemeiate, urmând a dispune respingerea acestora, în consecinta, pentru urmatoarele considerente:

Critica formulata de reclamant întemeiata în drept pe dispozitiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., potrivit careia instanta de apel a încalcat limitele rejudecarii cauzei dupa casare si indicatiile instantei de recurs, este nefondata.

Desi reclamantul nu a indicat expres ce forme de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., au fost încalcate de catre instanta de apel se constata ca se critica încalcarea dispozitiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., cu ocazia rejudecarii cauzei dupa casare.

Or, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare hotarârile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecatorii fondului.

Deci, singura îngradire adusa atributiilor judecatorilor de fond care judeca procesul este aceea ca hotarârile instantei de control judiciar sunt obligatorii cu privire la problemele de drept dezlegate si numai neconformarea acestei dezlegari de catre instanta de apel atrage casarea hotarârii pronuntate. Starea de fapt a procesului urmeaza a fi stabilita definitiv numai de instanta de trimitere, care are totusi obligatia sa ia în cercetare faptele indicate în decizia de casare si sa administreze probele pentru cunoasterea lor exacta.

Prin critica formulata de reclamant nu se arata în ce consta încalcarea dezlegarilor de drept date de instanta de recurs prin decizia nr. 5220/2004 a Curtii Supreme de Justitie pe de o parte, iar pe de alta parte, se constata ca instanta de apel, în rejudecarea cauzei, s-a conformat hotarârii instantei de recurs „asupra problemelor de drept dezlegate precum si a necesitatii administrarii unor probe”, constatând ca, în conditiile art. 504, art. 505, art. 506 C. proc. pen., reclamantul, în calitate de mostenitor al autorului sau, care a fost condamnat pe nedrept, este titularul actiunii de despagubire, cu referire si la dispozitiile art. 998 C. civ., privitoare la raspunderea civila delictuala, potrivit careia despagubirile acordate victimelor trebuie sa constituie o integrala reparatie a pagubelor cauzate prin fapta ilicita si ca pentru determinarea cuantumului despagubirilor materiale este necesara efectuarea expertizei contabile care sa stabileasca exactitatea întinderii acestora, expertiza ce a fost efectuata în cauza, iar în ce priveste întinderea despagubirilor acordate pentru daunele morale s-au aratat criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea acestora.

În ceea ce priveste criticile vizând nelegalitatea deciziei civile recurate, formulate de reclamant si pârâtul Ministerul Finantelor Publice, întemeiate pe dispozitiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., desi nu sunt identice, instanta constata ca sunt nefondate.

Astfel, reclamantul si pârâtul critica decizia civila recurata ca fiind data cu aplicarea gresita a dispozitiilor art. 504-506, primul cu privire la cuantumul despagubirilor acordate pentru daunele morale, de 2 miliarde lei, ca fiind disproportionat de mic în raport de pagubele cauzate prin fapta ilicita autorului S.I. si reclamantului, iar pârâtul cu privire la cuantumul despagubirilor acordate pentru daunele materiale, ca fiind prea mare, reclamantului revenindu-i cu acest titlu suma de 129.969.730 lei.

Ori, decizia pronuntata în apel, a fost data cu aplicarea corecta a dispozitiilor art. 504-506 C. proc. civ., în ceea ce priveste cuantumul despagubirilor acordate reclamantului, atât pentru daunele morale cât si pentru cele materiale, determinate de condamnarea nelegala a autorului sau, ce a fost susceptibila de a produce pagube atât materiale, cât si suferinte pe plan moral, social si profesional de natura sa lezeze demnitatea si onoarea reclamantului.

În acest sens, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut, în mod constant, ca în cazurile de violare a art. 5 paragraful I din Conventie (privare de libertate nelegala), sunt întemeiate cererile de acordare a despagubirilor banesti pentru prejudiciul produs victimei, material si moral.

Însa, referitor la cuantumul daunelor morale, se constata ca în lipsa unor criterii obiective de apreciere, judecatorul face o evaluare aproximativa a întinderii prejudiciului moral, adica a efectului negativ suferit de persoana îndreptatita, prin raportare la drepturile si libertatile fundamentale care i-au fost încalcate sau restrictionate, la durata încalcarii sau restrictionarii, însa evaluarea suferintei trebuie sa respecte principiul proportionalitatii daunei morale suferita de reclamant si autorul sau cu despagubirea acordata.

În caz contrar s-ar produce o îmbogatire fara just temei, cu consecinta deturnarii scopului declansarii procedurii judiciare, ceea ce nu este admisibil.

Fara a proceda la cuantificarea daunelor în modalitatea invocata în recurs de catre reclamant si prin raportare la datele concrete ale cauzei cu respectarea principiului enuntat mai sus, instanta constata, ca nefondata, critica formulata de acesta privind cuantumul daunelor morale, ca fiind exagerat de mici în raport de probele dosarului.

În ce priveste critica formulata de pârâtul Ministerul Finantelor Publice, prin D.G.F.P. Timis, privind faptul ca despagubirile constând în daune materiale, acordate reclamantului sunt mari fata de veniturile realizate de autorul acestuia, este nefondata, deoarece s-a stabilit corect ca din veniturile de 687.283.784 lei, suma actualizata prin aplicarea coeficientului de inflatie, pe care autorul sau le-ar fi realizat pe perioada detentiei, în conditiile C. fam., reclamantului, în calitate de fiu, aflat în întretinerea acestuia, îi revenea cota de ¼.

Pentru aceste considerente, instanta, în baza dispozitiilor art. 312 C. proc. civ., va dispune respingerea recursului declarat de reclamantul C.R., a cererilor de interventie formulate în interesul acestuia, cât si a recursului declarat de pârâtul Ministerul Finantelor Publice, prin D.G.F.P. a judetului Timis, ca nefondate.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

 

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul C.R. si de pârâtul Ministerul Finantelor Publice prin D.G.F.P. a judetului Timis împotriva deciziei civile nr. 1754 A din 30 septembrie 2005 a Curtii de Apel Timisoara.

Respinge, ca nefondate, cererile de interventie în interesul reclamantului formulate de Asociatia Fostilor Detinuti Politici, filiala Timis, si de Federatia Comunitatilor Evreiesti din România.

Irevocabila.

Pronuntata în sedinta publica, astazi 23 februarie 2007.

 

Inapoi la Hotarari interne.