Inapoi la Hotarari interne.

 

ROMÃNIA

DOSAR NR, 33932/1/2004

CURTEA DE ÃPEL BUCURESTI SECTIA A IV Â CIVILÄ‚

DECIZIÃ C1VILÄ NR.1788

SEDINTA PUBLICA DE LA 11 OCTOMBRIE 2006

CURTEA COMPUSÄ DIN: 
PRESEDINTE DANIELA GRIGORE

JUDECÄTOR DANIELA MORARU

JUDECÄTOR ROUA POP

GREFIER CARMEN AiRIMITOAIE

**********

            Pe rol pronuntarea asupra cererii de recurs formulata de recurentii reclamanti Arsenie Alexandrina cu domiciliul in Bucuresti Calea Dorobanti nr. 172, et.2, ap.91, sector 1, Coiculescu Mihai cu domiciliul in Splaiui Unirii nr.37, bl. M 10, sc, 4 ap. lO5, sectorul 3 si Tutos Nicoleta cu domiciliul in Bucuresti str. Brasov nr.19_, bl. OD 5, et.5, ap.60, sector 6, impotriva deciziei civile nr. 540 dln 01.04.2004 pronuntata deCurtea de Apel Bucuresti Sectia a IV a Civila in dosarul nr.3727/2003 in contradictoriu cu intimatii parati Zbarcea Nicolae si Zbarcea Paraschiva cu domiciliu! in Bucuresti sos.Panduri nr. 44, et.1,ap.2, sectorul 5.

Dezbaterile in fond au avut loc in sedinta publica de la 04 octombrie 2008, consemnate in incheierea de la acea data, ce face parte integranta din prezenta, cand, Curtea_, pentru a da posibilitate partilor sa depuna note scrise si avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronunatarea la 11 octombrie 2008, cand a dat urmatoarea decizie :

 

CURTEA

 

Solutionand recursul formulat de recurentii-reclamanti Arsenie Alexandrina, Coiculescu Mihai si Tutos Nicoleta impotriva deciziei civile nr. 540/1.04.2004 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti Sectia a IV-a curtea constata urmatoarele:

Prin actiunea formulata la data de 10.04.2002 in dosarui nr.3261/ 2002 al Judecatoriei SectoruIui 5 reclamantii Arsenie Aiexandrina_, Voiculescu Mihai, Tutos Nicoleta au solicitat instantei ca prin botararea ce se va pronunta in contradictoriu cu paratii Zbarcea Nicolae si Zbarcea Paraschiva sa se dispuna obligarea acestora sa lase in deplina proprietate si linistita posesie apartamentul nr. 2 situat in Bucuresti sos.Panduri nr. 44_; sector 5.

In motivarea cererii s~a aratat ca prin sentinta civila nr. 2142/1999 a Judecatoriei sectorului 5 s-a constatat ca imobilul a fost preluat de stat fara titlu si au fost obligati paratii S.C. Cotroceni S.A. si C.G.M.B. sa-l lase in deplina proprietate si linistita posesie, paratii cumparand apartamentul in litigiu in temeiul Legii 112/1995 prin contract de vanzare-cumparare nr. 40365/30.09.1996.

Judecatoria sector 5 prin sentinta civila nr. 4284/5.09.2002 a respins actiunea in revendicare formulata de reclamanti ca neintemeiata.

Pentru a hotara astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele :

Imobilul in discutie din Bucuresti, sos. Panduri nr. 44, sector 5, a fost proprietatea numitului Stirbei Ion, terenul dobandit prin contractele de vanzare cumparare autentificate sub nr. 19780/25.07.1932 si 20105/12.07.1934 de fostul Tribunal Ilfov, constructia fiind edificata in baza autorizatiilor de construire nr. 231/02.10.1934, nr. 56 P/30.03.1935 si nr. 233 V/07.09.1937, fiind apoi nationalizat in baza Decretului nr. 92/1950, iar prin sentinta civila nr. 2142/19.03.1999 a Judecatoriei Sectorului 5 acesta fiind restituit reclamantilor.

Ulterior, reclamantii au formulat cererea de chemare in judecata obiect al dosarului nr. 4997/1999 al Judecatoriei Sectorului 5, prin care au solicitat sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare nr. 40635/1996 incheiat intre SC Cotroceni si parati cu privire la ap. nr. 2 din imobil, solicitand totodata sa fie obligati paratii sa le lase in deplina proprietate si posesie imobilul. Prin sentinta civila nr. 871/26.01.2000 cererea reclamantilor a fost respinsa (ca si cererea reconventionala prin care paratii solicitasera anularea procesului verbal de punere in posesie nr. 12987/1999) iar prin decizia civila nr. 2582/18.10.2000 a Tribunalului Bucuresti, Sectia a 4-a civila a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamanti , sentinta fiind schimbata in parte, in sensul admiterii cererii principale si constatarii nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare nr. 40635/1996.

Prin decizia civila nr. 1603/29.05.2001 a CAB, Sectia a 4-a civila, a fost admis recursul declarat de parati si modificata decizia tribunalului, in sensul respingerii apelului formulat de reclamanti, ca nefondat. Prin aceasta decizie insa s-a calificat cererea ca fiind una in constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare, solicitandu-se ca accesoriu repunerea partilor in situatia anterioara, insa instanta nu a fost investita cu o cerere de revendicare.

Mai departe instanta de fond a retinut ca, fata de faptul ca titlurile partilor provin de la autori diferiti, este lipsit de semnificatie faptul ca titlul reclamantilor este mai vechi si a fost transcris anterior celui al paratilor, instanta urmand sa compare titlurile partilor si respectiv ale autorilor lor pentru a stabili care este preferabil.

Retinandu-se si incidenta in cauza a Legii nr. 10/2001, s-a motivat de catre instanta de fond ca in raport de dispozitiile art. 18 lit. d din Legea 10/2001, masurile reparatorii se stabilesc numai in echivalent in cazul in care imobilul a fost instrainat fostului chirias cu respectarea Legii nr. 112/1995, iar acest aspect a fost transat irevocabil prin decizia civila nr. 1603/29.05.2001 a Curtii de Apel Bucuresti, prin care s-a stabilit ca paratii au fost de buna credinta. S-a concluzionat ca pe calea normei speciale instituita de Legea nr. 10/2001 este evident ca legiuitorul a inteles sa acorde preferinta titlului cchirasului care a cumparat imobilul cu respectarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995, iar norma speciala deroga de la norma generala si de aceea cererea de revendicare se impune a fi respinsa.

            Prin decizia civila nr.470 din 26.02.2003 Tribunalul Bucuresti – Sectia a V a Civila a admis apelul formulat de apelantii Ãrsenie Alexandrina, Voiculescu Mihai, Tudos Nicoleta, a schimbat in tot sentinta apelata si pe fond a admis actiunea si a obligat intimatii-parati sa lase apelantilor-reclamanti in deplina proprietate imobilul in litigiu.

Curtea de Apel Bucuresti prin decizia civila nr.2151 din 16.10.2003 pronuntata de Sectia a IV a Civila a admis recursul declarat de recurentii - parati Zbarcea Nicolae si Zbarcea Paraschiva impotriva deciziei civile nr.470 din 26.02.2003 pronuntata de Tribunalu! Bucuresti a casat decizia si a trimis cauza spre rejudecare instantei de apel ( care este, dupa modificarea adusa de OUG 58/2003, Curtea de Apel Bucuresti), motivat de faptul ca minuta deciziei nu a fost semnata de un judecator.

Prin decizia civila nr. 540/1.04.2004 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti Sectia a IV-a civila in dosarui nr.3727/ 2003 a fost respins ca nefondat apelul declarat , fiind obligati apelantii la plata sumei de 6.000.000 lei cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta solutie instanta a retinut urmatoarele :

Intr-adevar prin sentinta civila nr. 2142/1999 a Judecatoriei Sectorului 5 a fost admisa cererea de revendicare formulata de reclamanti impotriva CGMB si SC Cotroceni SA, fiind obligati acestia sa lase redamantilor in proprietate si posesie imobilul in discutie, insa aceasta hotarare nu este opozabila paratilor Zbarcea Nicolae si Zbarcea Paraschiva, care nu au fost parti in procesul in revendicare formulat in contradictoriu cu Statul.

Paratii opun reclamantilor in cauza de fata care are ca obiect revendicarea imobilului din sos. Panduri nr. 44, Bucuresti. titlul lor, respectiv contractul de vanzare-cumparare incheiat sub nr.40635 din 1996 cu S.C. Cotroceni S.A.

Contractul ce constituie titlul de propnetate al paratilor a fost atacat cu actiune in constatarea nulitatii absolute de catre reclamanti, insa actiunea a fost respinsa, statuandu-se ca paratii au fost de buna-credinta la incheierea contractului de vanzare cumparare, asa  cum rezulta din decizia civila nr. 1603 din 29 mai 2001, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti in dosarul nr. 1090/2001 -filele 28-30 din dosarul Judecatoriei.

Din considerentele deciziei aratate rezulta ca la data cumpararii imobilului de catre paratii Zbarcea in  1996, reclamantii nu aveau dosar in curs de solutionare cu privire la revendicare si paratii nici nu au fost notificati ca ar exista cerere efectuata in baza Legii 112/1995. Reclamantii s-au adresat instantei abia in anul 1999, astfel incat este evident ca paratii au actionat in raport de drepturile conferite in baza Legii 112/1995. dobandind astfel un titlu valabil asupra imobilului in litigiu.

            Asa fiind atat reclamntii cat si paratii prezinta un titlu de proprietate valabil asupra imobilului in litigiu.

            Instanta de fond in mod corect a acordat preferinta titlului paratilor, consderand ca acestia sunt subdobanditori de buna credinta cu titlu oneros ai imobilului in litigiu si ca in virtutea asigurarii securitatii circuitului civil se impune acordarea protectiei juridice titlului acestora.

            Astfel stabilitatea raporturilor juridice civile impune aplicarea principiului validitatii aparentei in drept, in sensul ca proprietarul aparent, statul a vandut imobilul chiriasilor, care in 1996 erau de buna credinta si au dobandit un titlu valabil. Acest rationament isi are suportul juridic in dispozitiile art. 46 alin. 2 din Legea nr 10/2001.

            In ceea ce priveste critica apelantilor referitoare la gresita aplicare a dispozitiilor Legii nr.  10/2001, trebuie aratat ca obiectul prezentei cauze il constituie o actiune in revendicare pe dreptul comun, in baza art. 480 Cod civil si nu o plangere formulata in baza Legii nr. 10/2001 pentru restituirea imobilului sau acordarea de despagubiri.

            Impotriva acestei decizii au formulat recurs in termen legal reclamantii Arsenie Alexandrina, Coiculescu Mihai si Tutos Nicoleta invocand motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 9 si 7 Cod pr. civ.

            In motivarea cererii de recurs recurentii au sustinut in esenta urmatoarele :

 

1.       Instanta de apel a facut o gresita aplicare a legii – motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ.

Instanta de apel in considerentele hotararii a recunoscut faptul ca actiunea isi gaseste temeiul in dispozitiile art. 480 Cod civil si cu toate acestea, in loc sa dea eficienta acestor prevederi prin compararea titlurilor, face trimitere la dispozitiile art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, care nu sunt aplicabile intr-o actiine in revendicare.

De asemenea instanta aduce in discutie buna sau reaua credinta a cumparatorilor chiriasi ai imobilului, imprejurare care excede cadrului procesual.

Prevederile art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 pot fi invocate numai intr-o actiune in constatarea nulitatii actului de instrainare a imobilului nationalizat si in functie de constatarea bunei sau relei credinte  a cumparatorului actul trebuie pastrat/anulat si nicidecum nu poate fi invocat ca temei in cadrul compararii titlurilor de propietate.

Drept urmare instanta de apel, ca si instanta fondului, era tinuta de obligatia de a compara titlurile, avand in vedere ca acestea porneau de la autori diferiti si sa dea eficienta titlului mai vechi si care era mai bine caracterizat, anume titlul recurentilor reclamanti, intrucat acesta provine de la un tert al carui titlu nu a fost niciodata contestat, imobulul nu a iesit niciodata din proprietatea recurentilor intrucat statul nu l-a preluat cu titlu valabil, in vreme ce titlul paratilor provine de la statul neproprietar, iar aparenta nu creaza drept, statul neputand transmite un drept pe care nu l-a avut.

Sustinerea instantei de apel potrivit careia sentinta civila nr. 2142/19.03.1999 nu este opozabila  paratilor, intrucat acestia nu au fost parti in procesul de revendicare este lipsita de temei, intrucat pe de o parte legalitatea trecerii imobilului in proprietatea statului nu se putea discuta in contradictoriu decat cu statul iar nu cu terte persoane, iar pe de alta parte reclamantii nu au opus ca titlu de proprietate sentinta aratata mai sus, ci insasi titlul de proprietate - contractul de vanzare cumparare al imobilului.

 

2. Hotararea instantei contine motive contradictorii - motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ.

Recurentii au sustinut ca instanta de apel in considerentele hotararii constata ca actiunea in revendicare este o actiune de drept comun care isi gaseste temeiul in dispozitiile art. 480 cod civil, astfel ca nu sunt aplicabile dispozitiile legii nr. 10/2001.

Cu toate acestea, in momentul in care apreciaza eficienta titlului , face trimitere la art. 46 alin. 2 din lege - temei care nu este aplicabil in cauza - si la buna credinta a paratilor manifestata la cumpararea imobilului, imprejurare care evident este luata in seama atunci cand nici una dintre parti nu are un titlu si are importanta posesia care este exercitata cu buna credinta.

 

3. Recurentii critica decizia atacata si cu privire la sustinerea ca in cauza ar avea aplicabilitate si ar prevala principiul asigurarii securitatii circuitului civil, intrucat subdobanditorii sunt de buna credinta si drept urmare s-ar itnpune acordarea protectiei juridice a titlului lor. Astfel. recurentii sustin ca principiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului initial, de la care deroga principiul asigurarii securitatii circuitului juridic, priveste efectele unor nulitati fata de terti.

Or, acestia nu se afla in fata unei actiuni in anularea unui act subsecvent ca urmare a anularii vreunui act initial, pentru a fi aplicat principiul securitatii circuitului juridic, ci in fata unei actiuni in revendicare, situatie in care principiul asigurarii securitatii circuitului juridic in aprecierea eficientei unui titlu nu are ce cauta.

 

Intimatii parati Zbarcea Nicolae si Paraschiva au formulat intampinare lacererea de recurs, solicitand respingerea recursului si sustinand ca in mod legal si temeinic instanta de apel a apreciat ca in contextul Legii nr. 10/ 2001 art. 18 lit. d si art. 46 alin. 2 din lege_; precum si art. 18.5 si art. 19 din Normele Metodologice de punere in aplicare a legii, titlul lor de proprietate este preferabil. Intimatii parati au mai invederat si faptul ca in anii 1970 intre reclamanti si parati a avut loc un schimb de locuinta, in urma acestui schimb reclamantii primind un imobil din Str. Bujoreni nr. 35, iar paratii primind locuinta din Sos. Panduri nr. 44, insa reclamantii au cumparat in baza Decretului lege nr. 61/ 1990 locuinta astfel dobandita prin schlmb, astfel ca actiunea prezenta constituie practic o incercare de fraudare a legii, reclamantii tinzand la obtinerea pe calea justitiei a doua proprietati, consecinta a lipsirii paratilor de locuinta. Asa fiind reclamantii nu sunt indreptatiti nici de drept nici pentru echitate, reclamantii   considerand la momentul efectuarii schimbului de lociunta ca nu sunt proprietari asupra locuintei din sos. Panduri, iar la momentul cumpararii celeilalte locuinte in baza Decretului 91/1990 esential era ca acestia sa nu mai aiba in proprietate o alta locuinta. De aceea, solicita intimatii sa fie sanctionat acest abuz de drept al recurentilor-reclamanti prin respingerea recursului.

 

Solutionand recursul formulat, in raport de motivele invocate si de dispozitiile art. 304 pct.9 C pr. civ. curtea il va admite, constatand intemeiate motivele de recurs invocate.

            Astfel inainte de toate  curtea constata ca instanta de apel a facut o gresita aplicare a legii, motiv de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., pentru urmatoarele motive :

Constructia juridica care a stat la baza solutiei date prin decizia atacata prin prezentul recurs a fost, in esenta, urmatoarea : titlul de proprietate al paratilor, reprezentat de contractul de vanzare cumparare nr. 40635/1996 cu SC Cotroceni SA in temeiul Legii nr. 112/1995, este preferabil celui opus de reclamanti intrucat este un titlu valabil (aspect deja stabilit irevocabil prin hotararile pronuntate anterior intre parti in cauza care a avut obiect constatarea nulitatii acestui contract) ; paratii sunt subdobanditori de buna credinta cu titlu oneros ai imobilului si in virtutea asigurarii securitatii circuitului civil  se impune acordarea protectiei titlului acestora ; stabilitatea raporturilor juridice civile impune aplicarea principiului validitatii aparentei de drept, ceea ce isi gaseste suportul si in dispozitiile art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.

Curtea constata ca aceasta constructie juridica este total falsa si conduce la incalcarea flagranta a legii, chiar a Constitutiei in vigoare, prin invocarea prioritara a unor cutume fara consacrare legislativa si prin interpretarea fundamental gresita a Legii nr. 10/2001, astfel cum se va dezvolta in continuare.

Curtea constata, inainte de toate, ca in mod corect instanta de apel a retinut ca sentinta civila nr. 2142/19.03.1999 a Judecatoriei Sectorului 5 nu este opozabila paratilor, intrucat acestia nu au fost parti in procesul de revendicare.

Avand in vedere caracterul relativ al efectelor puterii lucrului judecat, acesta isi produce efectele de incontestabilitate numai intre partile din proces si avanzii lor cauza. Calitatea de avand cauza o are insa numai succesorul unei parti ulterior pronuntarii sentintei, or in cauza paratii Zbarcea au cumparat imobilul in anul 1996, anterior pronuntarii sentintei in discutie in 1999. Este neintemeiata sustinerea reclamantilor ca legalitatea trecerii imobilului in proprietatea statului nu se putea discuta decat cu statul, in  realitate aceasta putandu-se discuta si in contradictoriu cu paratii cumparatori Zbarcea, care erau la data judecarii acelui dosar in 1999 succesori in drepturi ai vanzatorului Municipiul Bucuresti si operase astfel o transmitere de drepturi din plan material. Este intemeiata insa sustinerea recurentilor in sensul ca titlul de propnetate opus de ei in cauza prezenta nu este sentinta aratata mai sus, care nu are decat efect declarativ de drepturi, iar nu constitutiv sau translativ, ci insasi titlul de propnetate al autorului sau - contractele vanzare cumparare ale terenului, unite cu accesiunea imobiliara asupra constructiei, faptul edificarii constructiei de catre autorul lor Stirbei Ion fiind dovedit de autorizatiile de constrire depuse la dosar.

Pe de alta parte, curtea constata ca fiind investita cu o cerere de revendicare, prin care reclamantul invoca inainte de toate ca premisa a litigiului preluarea abuziva de catre statul comunist a imobilulul in litigiu instanta are de verificat in prezenta cauza pe cale incidentala valabilitatea preluarii imobilului de catre stat, aceasta cercetare subscriindu~se necesitatii de verificare a apararilor partilor si de analiza a cauzei sub toate aspectele, speta punand in discutie si aspectele de valabilitate a titlurilor paratilor si in acest context aspectele legate de caracterul legal sau nelegal al preluarii imobilului de catre stat.

Imobilu! in discutie a fost preluat de stat in baza Decretului nr. 92/ 1950 ( pozitia 6839 pe lista anexa ) pe numele Stirbei lon.

In aceasta analiza, curtea constata ca intr-adevar preluarea de catre stat a imobilului in baza Decretului nr. 92/ 1950 nu constituie in sine un titlu valabi! de dobandire a dreptului de proprietate, intrucat acest decret incalca in mod flagrant Constitutia Romaniei in vigoare la ace! moment.

Art. 8 din Constitutia din anul 1948 recunostea si garanta in mod expres, cu rang de principiu, dreptul de proprietate particulara, textele ultenoare ale art. 10 si 11 prevazand anumite exceptii, care derogau de la principiul constitutional al garantarii dreptului de proprietate particulara, anume in art. 10 se prevedea posibilitatea exproprlerii pentru cauze de utilitate publica si cu o dreapta si justa despagublre, iar art. 11 prevedea ca  mijloacele de productie, bancile, societatile de asigurare proprietate particulara, pot deveni propnetate de stat.

In aceste conditii, se constata ca nationalizarea imobileior cu caracter de locuinta nu putea fi facuta in conditiile pct. 1. 2_; 4 si 5 dm Decretul nr. 92/1950, incalcandu-se ordinea constitutionala a vremii, caci aceasta situatie nu se putea incadra in nici una din dispozitiile de exceptie ale art. 10 si 11 din Constitutia Romaniei.

lar art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 transeaza clar problema valabilitatii preluarii de catre stat, reglementand expres ca sunt preluate cu titlu doar imobilele care au intrat in proprietatea statului cu respectarea legilor si a Constitutiei in vigoare la data preluarii, Constltutia impunandu-si suprematia in orice ordme constitutionala succedata in timp.

Mai departe, prima consecinta decurgand din faptul ca preluarea imobilului de catre stat a fost facuta fara titlu valabil este aceea ca dreptul de proprietate asupra imobilului in discutie nu a iesit niciodata din patrimoniul proprietarului legitim anterior nationalizarii si s~a transmis ca atare catre recurentii reclamanti.

Intimatii parati invoca ca mod de dobandire de catre ei a dreptului de proprietate asupra locuintei in discutie contractul de vanzare cumparare incheiat cu Municipiul Bucuresti, prin SC Cotroceni SA, sub nr. 40635/1996 (f. 47 dosarul Jud. Sector 5)  in baza Legii nr. 112/1995 si invoca sub acest aspect buna lor credinta si dispozitiile Legii nr. 10/2001.Instanta de apel a retinut in favoarea acestora aplicarea principiului ocrotirii sigurantei circuitului civil si a stabilitatii raporturilor juridice, precum si principiul validitatii aparentei de drept.

Intr-o actiune in revendicare in care ambele parti produc titluri de proprietate, astfel cum este cazul in speta, instanta are de comparat titlurile de proprietate ale partilor si sa acorde preferinta partii care a dobandit de la autorul al carui drept este preferabil.

Vanzatorul Municipiul Bucuresti nu a detinut niciodata dreptul de propnetate asupra imobilului, astfel ca nici nu l-a putut transmite catre intimatii parati prin contractul de vanzare cumparare in discutie incheiat in baza Legii nr. 112/1995.

Or, in cauza, atata timp cat intimatii parati au dobandit de la  un autor care nu a avut niciodata dreptul de propnetate, iar recurentii reclamanti au dobandit de la adevaratul proprietar, comparand titlurile de proprietate ale partilor, curtea nu poate concluziona decat ca titlul acestora din urma este preferabil.

Curtea constata ca  buna credinta la incheierea contractului de vanzare cumparare si dispozitiile Legii nr. 10/2001 nu pot capata in nici o situatie relevanta privind prezenta cerere de revendicare imobiliara, solutia instantei de apel in sens contrar fiind data cu aplicarea gresita a legii.

In cadrul actiunii in revendicare imobiliara buna credinta se analizeaza doar in situatia in care nici una dintre parti nu are titlu de proprietate, situatie in care se da castig de cauza partii care are posesia mai bine caracterizata.

Buna credinta nu duce pnn ea insasi si in lipsa unui titlu provenind de la adevaratul proprietar  la dobandirea dreptului de proprietate imobiliara.

Singura situatie in care buna credinta la incheierea unui act juridic cu un neproprietar poate prezenta relevanta in dobandirea dreptunlor real imobiliare este uzucapiunea de 10-20 de ani, insa atunci dobandirea proprietatii nu este un efect imediat si direct al actului incheiat cu neproprietarul si al bunei credinte, ci se produce ca urmare a exercitarii unei posesii utile pe toata durata prescrisa de lege.

Asadar, chiar reglementarea institutiei uzucapiunii de 10-20 de ani este confirmarea faptului ca actul de vanzare incheiat cu un neproprietar nu are ca efect dobandirea proprietatii imobiliare de catre cumparatorul de buna credinta, caci titlul provenit de la neproprietar nu este suficient prin el insusi pentru dobandirea proprietatii, ci pentru dobandirea proprietatii se cere drept conditie si exercitarea ulterioara a unei posesii pe tot timpul prescris de lege (si aceasta prin opozitie cu situatia bunurilor mobile, unde cumparatorul de buna credinta de la nepropnetar, dobandeste, conform art. 1909 C.civ. deindata proprietatea).

Buna credinta mai poate interesatotodata, privind valabilitatea actului de vanzare cumparare ca act juridic.

Contractul de vanzare cumparare reprezinta un acord de vointa intre vanzator si cumparator, a carui valabilitate se analizeaza prin prisma disp. art. 948 C.civ. (consimtamant, capacitate, obiect si cauza).

In cazul vanzarii de catre un neproprietar, actul juridic ca acord de vointa poate sa indeplineasca toate aceste conditii de valabilitate prevazute de art. 948 C.civ., insa oricum efectul transferului dreptului de proprietate nu se produce, pentru simplul motiv ca dreptul nu apartine vanzatorului si, deci nu poate fi transmis de catre acesta (am aratat deja ca aceasta este ratiunea uzucapiunii scurte, iar art. 1837 alin. 2 C. civ. confirma expres ca titlul provenit de laun neproprietar nu este automat nul pentru acest motiv, dar totusi nu poate servi decat ca just titlu in cadrul uzucapiunii).

Intr-adevar Legea nr 10/2001 - ca orice act normativ in vigoare – este aplicabila de indata, indiferent cum isi intemeiaza cererea reclamantul in drept, instantele trebuind sa judece cauza in raport de obiectul si cauza sa juridica desigur, dar cu aplicarea intregului cadru legislativ existent, iar nu prin ignorarea anumitor dispozitii legale pe care partea intelege sa nu le invoce daca ii sunt nefavorabile.

Pe de alta parte insa, astfel cum se va demonstra in continuare, curtea constata ca Legea nr. 10/2001 si in mod special art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/ 2001 nu aduc nici o noutate in privinta celor enuntate mai sus si nu are incidenta in litigiile dintre proprietarii deposedati de statul comunist si cumparatorii in baza legii nr. 10/ 2001 avand ca obiect cereri de revendicare.

Legea nr. 10/2001 reglementeaza doar masurile reparatorii in raportul dintre "persoana indreptatita" si organele si unitatile detinatoare (publice, ale administratiei, regii autonome sau societati cu capital de stat si organizatii cooperatiste), deci in raporturile cu altii decat persoanele fizice cumparatoare de la stat. Acest fapt reiese cu claritate din analiza coroborata a art. 1 si 20  astfel: art. 1 releva ca legea vizeaza acordarea de masuri reparatorii, in natura sau prin echivalent, iar art. 20 si urm., prevazand procedura de acordare a acestor masuri reparatorii, vorbeste de notificarea detinatorului unitate cu asociat statul, organ al administratiei publice, organizatie cooperatista sau orice alta persoana juridica si de actele pe care aceste organe le emit in finalitatea acordarii masurilor reparatonii.

Nici un text din aceasta lege nu vizeaza raportul juridic direct dintre proprietarul deposedat si cumparatorul persoana fizica de la stat in cadrul actiunii in revendicare, acest raport juridic ramanand supus pe deplin Codului civil. Singurele dispozitii din Legea nr. 10/ 2001 care au incidenta in ce priveste dreptul comun si care sunt incidente si in raporturile dintre adevaratul proprietar si cumparatorul de la stat sunt dispozitiile art. 46 a caror aplicare este insa limitata la actiunea in nulitatea contractului. astfel cum corect arata recurentii in cererea de recurs formulata.

Numai printr-o interpretare a Legii nr. 10/ 2001 ( deci nu printr-un text expres ) s~a ajuns in dezbaterile legate de aplicarea acestei legi la afirmarea ideii ca Legea nr. 10/2001 ar modiftca principiile aplicabile actiunii in revendicare ( si chiar ar determina inadmisibilitatea de plano a actiunii in revendicare a proprietarului deposedat impotriva subdobanditcrului de la stat).

O asemenea interpretare este sustinuta si in decizia atacata in cauza si in aparare de catre intimati si este intemeiata in pnncipal pe disp. art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001. Se face referire de catre irtimati si la dispozitiile art. 18 lit. d din Legea nr. 10/2001 precum si ale Normelor metodologice de punere in aplicare a acestei legi.

Aceasta interpretare este insa fundamental gresita astfel cum se va dezvolta in continuare.

In primul rand aceasta interpretare nu isi gaseste suportul explicit in niciun text, niciun text neconsacrand "in terminis" prioritatea vreunui titlu in conflictul dintre "fostul" proprietar si chiriasul cumparator.

Intr-adevar, art 18 lit. d din Legea nr. 10/2001 prevede ca masurile reparatorii se stabilesc numai prin echivalent in cazul in care imobilul a fost vandut chiriasului cu respectarea dispozitiiior Legii nr. 112/1995. Textul este perfect logic, avand in vedere ca domeniul de aplicare a legii vizeaza exclusiv raporturile dintre "persoana indreptatita" si acele organe si institutii mentionate in art. 20 si nu semnifica decat ca, in situatia in care imobilul a fost deja vandut, organele si institutiile publice mentionate in art. 20 nu mai pot dispune ele insele restituirea in natura, pentru simplul motiv ca bunul nu se mai afla in detinerea lor. lar in aceste cazuri, !a cererea proprietarului deposedat, aceste unitati vor trebui sa plateasca acestuia despagubiri.

Aceste dispozitii nu pot fi insa aplicate in raporturile dintre proprietarul deposedat si cumparatorul de la stat in cadrul actiunii in revendicare in justitie, pentru simplul motiv ca Legea nr. 10/2001 nu reglementeaza aceste raporturi.

In ce priveste art. 46 din Legea nr. 10/2001, acesta vizeaza exclusiv aspectele legate de valabilitatea actului de vanzare cumparare ca act juridic (asa fiind si redactat textul legal ) valabilitate analizata prin prisma conditiilor prevazute de art. 948 C. civ. (consimtamant, capacitate. cauza si obiect ). Nimic in redactarea acestui text nu justifica insa extinderea efectelor lui in sensul afirmarii ideii ca declara preferabil titlul currparatorului de la stat in fata titlului proprietarului deposedat de statul comunist .

De altfel, aceasta a fost si ratiunea pentru care prin decizia nr. 145/2004 Curtea Constitutionala a decis ca art 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 este constitutional in raport de art. 44 din Constitutia Romaniei. S-a retinut ca art 46 alin. 2 "recunoscand validitatea titlului de proprielate al dobanditorului de buna credinta, nu a inteles insa sa consacre si prevalenta acestuia fata de titlul proprietarului initial, care, potrivit aceleiasi legi, nu a incetat nici un moment sa existe.Textul de !ege nu transeaza conflictul de interese legitime intre proprietarul initial si dobânditorul de buna credinta al imobilului in favoarea acestuia din urma. ci determina exclusiv premisele litigiului dintre ei, litigiu care consta in coexistenta a doua titluri de proprietate avand acelasi obiect". Curtea Constitutionala concluzioneaza astfel ca art. 46 alin. 2 este constitutional tocmai pentru ca  este "departe de a nesocoti dreptul proprietarului initial si, prin aceasta de a contraveni prevedenior art. 44 din Constitutie".

Asadar, curtea constata ca incidenta art. 46 din Legea nr. 10/ 2001 in raporturile dintre adevaratul proprietar si cumparatorul de la stat se limiteaza exclusiv la situatia actiunii in declararea nulitatii actului juridic, textul nu se refera la raporturile dmtre cumparator si proprietarul deposedat in materia revendicarii, el nu modifica principiile compararii titlurilor si nici nu declara preferabil titlul subdobanditorului de la stat fata de actul opus de un verus dominus.

Plecand de la distinctia neta intre titlu ( ca act juridic invocat drept mod de dobandire a dreptului pus in discutie) si dreptul propnu zis, nu exista nici o contradictie intre situatia valabilitatii titlului invocat de intimati si constatarea ca intimatii parati nu au totusi nici un drept de proprietate  asupra apartamentului . Un contract de vanzare cumparare reprezinta un acord de vointa intre doua parti prin care vanzatorul se obliga sa transmita cumparatorului dreptul de proprietate, iar cumparatorul se obliga sa plateasca pretul. In cazul vanzarii de catre un neproprietar a bunului altuia contractul poate sa indeplineasca toate conditiile de valabilitate prescrise de lege (consimtamant, cauza, obiect si capacitate, conform art. 948 C.civ. ), insa efectul transferului dreptului de proprietate totusi nu se produce prin act juridic pentru simplul motiv ca dreptul nu apartine vanzatorului sideci, nu poate fi transmis de catre acesta ( tocmai aceasta este ratiunea institutiei uzucapiunii scurte, cand titlul provenit de la un neproprietar nu este suficient pentru dobandirea proprietatii, ci pentru dobandirea proprietatii se cere drept conditie si exercitarea ulterioara a unei posesii utile pe tot timpul prescris de lege ).

Este situatia clasica a revendicarii in cadrul careia ambele parti produc titluri de proprietate, cand instanta, fara a constata neaparat nulitatea unui titlu de propnetate, acorda totusi preferinta numai unuia din titluri.

De aceea. constatarea instantei de apel in sensul ca titlul paratilor este "valabil" ( ca efect al autontatii de lucru judecat cu privire la cererea de constatare  a nulitatii  contractului" )  desi corecta in sine, nu justifica continuarea rationamentului in sensu! ca acest titlu ar fi si preferabi! celui opus de recurentii reclamanti.

Interpretarea contrara celor afirmate de instanta mai sus_; anume ca art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 ( sau orice a!t text din acest act normativ ) viza si cererea de revendicare a adevaratului proprietar impotriva cumparatorului de la stat si chiar ar acorda preferinta "dreptului" cumparatorului (de buna credinta ) in cadrul acestei revendicari decat adevaratul proprietar ar atrage consecinte inacceptabile  in raport cu principiile  fundamentale ale dreptului, astfel cum se va demonstra in continuare.

Toate consideratiile instantei de apel sunt grefate pe ideea unor principii ca principiul validitatii aparentei de drept, al securitatii circuitului civil, al bunei credinte, a "legii" ( Legea nr. 10/ 2001 ) care acorda "preferinta" pnn art. 46 alin. 2.

Nu se precizeaza insa de catre instanta de apel un lucru esential anume cum au dobandit intimatii parati propriu-zis dreptul insusi care sa le fie recunoscut ca "preferabil".

"Dreptul" intimatilor parati nu putea fi dobandit ex contractu, prin transmitere de la vanzator, intrucat acesta nu avea acest drept pentru a il putea transmite ; se pune problema cum au dobandit totusi paratii - chinasi cumparatori dreptul de proprietate asupra imobilului, care este modu! legal de dobandire a proprietatii de catre acestia.

Plecand de la modurile legale de dobandire a dreptului de propnetate (act juridic, uzucapiune, ocupatiune, lege etc, ) curtea constata ca nu poate fi identificat niciunul din aceste moduri de dobandire a propnetatii in persoana cumparatorilor chiriasi.

In masura in care s-ar sustine ca acest drept al lor de proprietate ar decurge din Legea nr. 10/2001 ( art, 46 sau art. 18 lit. d sau orice alt text ) sau eventual din art. 9 din Legea nr. 112/1995, rezulta asadar consecinta ca acest drept al cumparatorului a fost constituit chiar prin lege, s-a nascut ex lege, tocmai din art. 46 alin. 2 din Legea 10/ 2001 ( sau Legea nr. 112/ 1995). S-ar putea sustine ca legea singura a constituit dreptul de proprietate al cumparatorului chinas sau intr-o constructie sui-generis ca acest drept a fost dobandit printr-un "complex" de fapte si acte juridice, anume legea grefata pe existenta contractului cu vanzatorul nepropnetar si pe buna credinta a partilor.

Intr-adevar legea este un mod legal de dobandire a proprietatii.

Insa pe de alta parte, aceasta nastere ex lege a "dreptului" cumparatorului nu s-ar putea face decat in detrimentul dreptului adevaratului proprietar deposedat de statul comunist, caci nu pot exista doi proprietan asupra aceluiasi bun ( cu exceptia coproprietatii desigur ). Pot coexista doua sau mai multe titlun de proprietate asupra aceluiasi bun, dar numai un proprietar exclusiv.

Asadar devine evident ca. pentru a da castig de cauza chinasului cumparator si a constata ca el este proprietar trebuie asumat ca aceasta inseamna concomitent negarea dreptului de proprietate al propnetarului deposedat de statul comunist asupra imobilului.

Pe de alta parte, avand in vedere ca ipoteza fundamentala a cauzei este tocmai aceea ca preluarea imobiluiui de catre stat s-a facut fara titlu deci nu a operat transferul proprietatii catre stat, iar recurentii reclamanti nu au pierdut niciodata dreptul de proprietate se pune problema cand totusi aceasta isi pierde dreptul de proprietate si ca efect a ce.

In ultima analiza interpretarea combatuta aici semnifica faptul ca aceasta "constituire" prin lege a "dreptului' cumparatorului s-ar face inevitabil prin "confiscarea" concomitenta a proprietatii de la adevaratul proprietar. Adevaratul proprietar si-ar pierde dreptul de proprietate chiar efect al Legii nr. 10/2001 (sau Legea nr. 112/1995, in functie de legea considerata ca reprezentand  izvorul dreptului cumparatorului ). aceeasi lege care a "constituit" dreptul cumparatorului si concomitent cu "constituirea" in favoarea cumparatorului chirias a dreptului de proprietate. ca efect deci al acestei improprietariri a chiriasului cumparator.

Aceasta pierdere a proprietatii de catre adevaratul proprietar deposedat de statul comunist s-ar face pentru prima oara acum, in virtutea Legii nr. 10/ 2001 ( sau a Legii nr. 112/ 1995 ), sub imperiul actualei Constitutii, dupa ce dreptul sau a supravietuit totusi pe durata regimului comunist (caci premisa fundamentala a cauzei este - astfel cum s-a aratat mai sus - tocmai aceea ca preluarea fiind abuziva nu a operat niciodata pierderea dreptului de proprietate de catre adevaratul proprietar).

Asadar, in aceasta opinie pe care curtea nu si-o asuma, se ajunge practic la "exproprierea" adevaratului proprietar pentru prima oara sub regimul actualei Constitutii, evident dincolo de    limitele  permise constitutional, evident cu incalcarea flagranta a dreptului la proprietate reglementat ca drept fundamental de art. 44 din Constitutia Romanie si de art. 1 din primul protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatiior fundamentale.

Nu se poate sustine in contraargumentare ca aceasta expropriere a proprietarului deposedat de statul comunist nu opereaza intrucat acesta ar fi recunoscut dreptul la despagubiri consacrat de art. 18 lit. d din Legea nr 10/2001. Acest drept la despagubiri - drept de creanta, este un drept distinct de insusi dreptul de proprietate - drept real. care se exercita direct asupra bunului (avand prerogativele de folosinta, uzufruct si dispozitie). Substituirea dreptului de proprietate ca drept real cu un drept de creanta avand ca obiect o suma de bani sau masuri echivalente reprezinta intocmai o expropriere si este chiar definitia exproprierii data de Constitutia Romaniei, adica lipsirea de dreptul de proprietate ca drept real si acordarea in schimb a unei compensatii banesti sau de alta natura.

Situatia este identica si daca se sustine ca aceasta dobandire a dreptului de proprietate de catre chiriasul cumparator ar avea loc prin "complexul" de acte si fapte juridice constituit din contractul de vanzare cumparare, legea si buna lor credinta si ca preferinta titlului chiriasului cumparator ar fi data de principii generale ca principiul si interesul general al ocrotirii sigurantei circuitului civil si  principiul  error comunis facit ]us,  astfel cum a invocat instanta de apel si cum s-au aparat intimatii parati.

Putem admite "inventarea" unor noi moduri de dobandire a proprietatii neprevazute in Codul civil, prin dezvoltarea unor constructii juridice sui-generis, sub justificarea ca situatia imobilelor in discutie ( preluate de statul comunist si vandute chiriasilor ) este una speciala si de mare importanta sociala, in raport de care formele jundice clasice nu mai sunt adecvate si se impune a fi reconsiderate.

Insa orice constructie juridica ar fi propusa, aceasta trebuie sa se subscrie necesitatii respectarii principiilor fundamentale ale dreptului si Constitutiei Romaniei or constructia astfel facuta de instanta de apel nu satisface aceasta cerinta.

Tot acest pretins "complex" de acte si fapte jundice s-a produs sub imperiul actualei Constitutii ( inche.erea contractului de vanzare cumparare s-a facut sub imperiul acestei legi fundamentale, buna credinta a partilor se analizeaza la acelasi moment, iar legile invocate sunt actuale ).

lar in ce priveste principiile enuntate de instanta de apel pentru a da preferinta titlului intimatilor, anume principiile stabilitatii circuitului civil, al salvarii actului subdobanditorului de buna credinta si cu titlu oneros si al validitatii aparentei de drept, curtea constata ca toate aceste principii nici macar nu au o consacrare legala, intra in categoria jundica de "cutuma", gasindu-si afirmarea exclusiv in literatura si practica judiciara initial legat de un domeniu foarte limitat, anume in situatia analizarii valabilitatii vanzarii de catre un mostenitor aparent (iar nu de catre orice proprietar aparent), ulterior facandu-se insa o extindere nejustifcata si neadaptata !a situatii unde nu se mai pot regasi aceleasi ratiuni ( astfel cum a procedat si instanta de apel in prezenta cauza).

Cu atat mai mult aplicarea acestor principii de ordin cutumiar nu ar putea conduce la o solutie favorabila cumparatorului chinas si care ar semnifica astfel cum s-a demonstrat mai sus, pierderea de catre adevaratul proprietar deposedat de statul comunist a dreptului sau, sub impenul unei 
Constitutii care garanteaza proprietatea.

De aceea, aplicarea acestor principii in modul in care a facut-o instanta de apel in prezenta cauza si dincolo de ipotezele avute in vedere la afirmarea initiala a acestora si care conduce la incalcarea flagranta a drepturilor fundamentale ale omului si a Constitutiei, este inacceptabila si se impune a fi inlaturata.

In realitate, pentru interpretarea corecta a Legii nr. 10/2001 si pentru solutionarea corecta a cauzei, trebuie avute invedere anumite e!emente fundamentale ale teoriei dreptului.

Sistemul de drept al unui stat nu este suma aritmetica a normelor juridice existente ci este un ansamblu organizat, structurat intr-un sistem, dupa anumite reguli si principii urmarind o anumita finalitate.

Unul dintre aceste principii este ca izvoarele de drept sunt ierarhizate in forta lor juridica, dupa  cum si normele juridice instituite sau recunoscute prin aceste izvoare de drept au caracter si rol diferit.

In ierahizarea izvoarelor de drept, Constitutia ocupa locul suprem, legea (in sensul strict al termenului) fiind un act normativ cu o forta inferioara.

In mod corespunzator, in functie de modul de instituire sau recunoastere de catre autoritatea publica, in clasificarea normelor juridice cele cu valoare de principiu general, aplicabile intregului drept al statului si care calauzesc vizeaza si orienteaza intregul sistem de drept si aplicarea dreptului, sunt principiile fundamentale - care isi gasesc consacrarea si in actul normativ cu forta juridica suprema - legea fundamentala.

Un asemenea principiu fundamental este dreptul la proprietate recunoscut constitutional ca drept fundamental - reglementat prin norme juridice prohibitive (este interzisa lipsirea de proprietate) si imperative - neadimitand derogare in realizarea sa, principiu general aplicabil intregului sistem de drept.

Mai departe, plecand de la caracterul de sistem organizat, structurat, a dreptului, in activitatea de aplicare a legii ( pe care o infaptuieste si instanta de judecata ) interpretarea si aplicarea dreptului trebuie sa fie sistemica anume sa se faca prin verificarea corespondentei normelor juridice in raport de ierarhia lor. lar in verificarea eventualelor coliziuni de norme juridice trebuie respectata aceeasi ierarhie a izvoarelor de drept si normelor juridice.

De la inceput asadar, chiar de la activitatea de interpretare ( parte a activitatii de aplicare a  dreptului) instanta judecatoreasca trebuie sa interpreteze norma juridica inferioara in sensul care ar da satisfactie normei juridice superioare si principiului fundamental.

Dar chiar si cand in aceasta activitate judecatorul apreciaza ca o norma juridica instituita printr-o lege ( in sensul strict al termenului ) este susceptibila totusi de o interpretare care contravine unei norme juridice superioara ca forta juridica -  mai mult, un principiu fundamental, si consacrata printr-un izvor de drept cu o forta juridica superioara - chiar legea fundamentala, instanta este datoare sa faca aplicarea efectiva cu intaietate a principiuiui fundamental consacrat prin actul normativ superior ca forta juridica.

 Aceasta este situatia in cauza prezenta, unde aceste reguli fundamentale ale teoriei dreptului nu trebuie considerate "revolutionate" prin apantia Legii nr. 10/2001, ci dimpotriva, Legea nr. 10/ 2001 trebuie, considera curtea, interpretata si in fina! aplicata corelat cu aceste institutii fundamentale.

Instanta este datoare sa interpreteze  Legea nr. 10/ 2001 in mod sistemic, prin raportare la normele juridice superioare ca forta juridica intr-un mod care sa respecte principiul fundamental  a! respectului dreptului de proprietate. Iar daca se constata totusi ca aceasta interpretare coroborata nu este posibila, in final, in aplicarea legii nu poate da relevanta "interpretarii" unei norme juridice dintr-o lege care contravine principiilor fundamentale consacrate in conventiiie intenationale la care Romania este parte si in Constitutie.

Adoptand solutia contrara de a acorda preferinta normei juridice inferioare, se infrang in mod inacceptabil principiile fundamentale ale dreptului si ale statului de drept, suprematia Constitutiei si a principiului  fundamental.

Cu si rnai multa putere instanta nu poate face aplicarea unor principii cutumiare (ca principiul ocrotirii sigurantei circuitului civil, principiul error comunis facit jus etc) cutuma nefiind nici macar izvor de drept in slstemul romanesc, pentru a ajunge la o concluzie care sa incalce drepturi fundamentale garantate constitutional.

In ce pnveste argumentele intimatilor parati referitoare la faptul ca recurentii au cumparat in conditiile Decretului lege nr 61/ 1990 locuinta dobandita prin schimb de folosinta cu intimatii, astfel ca acum se afla practic in posesia nemeritata a doua locuinte, curtea constata ca aceasta situatie nu poate aduce un contraargument legal ceior aratate mai sus, situatia juridica a imobilului din Sos. Panduri nr. 44 fiind independenta de situatia celuilalt imobil.

Pentru aceste motive, curtea constata ca instanta de apel a facut o gresita aplicare a legii la pronuntarea deciziei atacate, fiind intemeiat motivul de recurs invocat de recurenti in contextui art. 304 pct. 9 C.pr.civ..

In ce priveste motivul de recurs intemeiat pe art. 304 pct 7 C.pr.civ., curtea constata ca intr-adevar instanta de apel retine ca obiectu! pricinii este o revendicare de drept comun intemeiata pe dispozitiile art. 480 C.civ., iar nu o plangere formulata in condiitiile Legii nr. 10/2001 Cu acesta motivare nu analizeaza criticile apelantilor referitoare la gresita aplicare a Legii nr. 10/2001 de catre instanta de fond, critici care vizau gresita luare in considerare a art. 18 lit. d din Legea nr. 10/2001 ca un argument pentru respingerea cererii de revendicare. Se constata de catre curte ca invocarea de catre apelanti a dispozitiilor Legii nr. 10/ 2001 se facea in replica la cele retinute de instanta de fond, fara sa se solicite ceva care sa fie specific unei contestatii intemeiate pe dispozitiile art 26 alin. 3 din Legea nr. 10/ 2001. Motivarea instantei de apel este confuza si neclara sub acest aspect, nereiesind practic ce a avut in vedere, cu atat mai muit cu cat anterior facuse referire la art. 46 alin. 2 din Legea nr, 10/ 2001. De aceea, curtea constata intemeiat si acest motiv de recurs.

In concluzia celor expuse, curtea va admite recursul formulat, gasind intemeiate motivele de recurs prevazute de art. 304 pct. 7 si 9 C.pr.civ., si in baza art. 312 C.pr.civ. va modifica decizia recurata, va admite apelul formulat, va schimba in tot sentinta civila nr. 4284/ 2002 a Judecatoriei Sectorului 5 si pe fond va admite cererea de revendicare formulata de reclamanti impotriva paratilor, obligandu-i pe acestia sa lase reclamantilor in deplina proprietate si posesie imobilul.

In baza art. 274 C.pr.civ. va respinge cererile intimatilor privind cheltuielile de judecata.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGll

DECIDE:

      

 

Inapoi la Hotarari interne.