Inapoi la Hotarari interne. 

 

ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
- SECTIILE UNITE -

 

    DECIZIA Nr. XX
din 19 martie 2007

 

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 764 din 12/11/2007

 

Dosar nr. 37/2006

 

    Sub presedintia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie,

    Înalta Curte de Casatie si Justitie, constituita în Sectii Unite, în conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, în legatura cu stabilirea competentei instantei de a judeca pe fond contestatia formulata împotriva deciziei/dispozitiei de respingere a cererilor prin care se solicita restituirea în natura a imobilelor preluate abuziv sau în cazul refuzului nejustificat al entitatii detinatoare de a raspunde la notificare.

    Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicata, fiind prezenti 91 de judecatori din totalul de 116 în functie.

    Procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.

    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul în interesul legii, cerând sa se decida în sensul ca instanta de judecata este competenta sa judece pe fond contestatia formulata împotriva deciziei/dispozitiei de respingere a cererilor prin care se solicita restituirea în natura a imobilelor preluate abuziv sau în cazul refuzului nejustificat al entitatii detinatoare de a raspunde la notificare.

 

    SECTIILE UNITE,

 

    deliberând asupra recursului în interesul legii, constata urmatoarele:

    În practica instantelor judecatoresti s-a ivit diversitate de solutii cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicata, în legatura cu competenta instantei de a judeca pe fond contestatia facuta de persoana îndreptatita împotriva deciziei/dispozitiei de respingere a notificarii sau a cererii de restituire formulate la instanta, în cazul în care entitatea detinatoare nu raspunde la notificare în termenul de 60 de zile prevazut în art. 25 alin. (1) din aceeasi lege.

    Astfel, unele instante atunci când au constatat ca solicitarea reclamantului este întemeiata si ca acesta are, deci, calitate de persoana îndreptatita la masurile reparatorii prevazute în Legea nr. 10/2001, au admis actiunea si, anulând decizia/dispozitia emisa de unitatea detinatoare sau entitatea învestita cu solutionarea notificarii, le-a obligat la emiterea unei noi decizii, respectiv dispozitii, în sensul restituirii în natura a bunului în litigiu.

    În motivarea acestui punct de vedere s-a relevat ca instanta, neputându-se substitui unitatii învestite cu solutionarea cererii sau notificarii, nu este abilitata sa pronunte o hotarâre de restituire a imobilului în natura, care sa înlocuiasca actul administrativ, ci doar, în masura constatarii nelegalitatii sau netemeiniciei acestuia, sa dispuna reluarea procedurii administrative de restituire.

    Alte instante au respins, ca inadmisibile sau prematur introduse, actiunile prin care s-a solicitat restituirea imobilelor în natura, chiar si în cazul în care s-a facut uz de procedura de restituire prevazuta în Legea nr. 10/2001, daca unitatea detinatoare nu s-a pronuntat prin decizie sau prin dispozitie motivata asupra cereii, în termenul de 60 de zile de la data înregistrarii notificarii.

    S-a motivat, în acest sens, ca principalul efect juridic al notificarii consta în învestirea unitatii detinatoare a imobilului cu obligatia rezolvarii ei în conditiile prevazute în lege, reclamantul neputând învesti cu solutionarea cererii sale atât instanta de judecata, cât si organul administrativ cu activitate jurisdictionala, cât timp procedura judiciara nu poate suplini procedura administrativa de restituire în natura, deoarece în acest fel s-ar eluda spiritul dispozitiilor Legii nr. 10/2001.

    S-a aratat ca o atare solutie se justifica si pentru ca reclamantul are posibilitatea sa ceara instantei, în temeiul art. 580³ din Codul de procedura civila, constrângerea unitatii detinatoare a imobilului la îndeplinirea obligatiei de a emite decizia, respectiv dispozitia de restituire.

    În fine, alte instante au considerat, contrar celorlalte pareri, ca instanta judecatoreasca poate sa dispuna ea însasi, în mod direct, restituirea în natura a imobilului, atât în cazul în care constata nelegalitatea sau netemeinicia deciziei/dispozitiei emise de unitatea detinatoare a imobilului, cât si în cazul când unitatea detinatoare a imobilului nu s-a pronuntat în termenul prevazut de lege, prin decizie, respectiv dispozitie motivata, cu privire la pretentiile reclamantului care a uzat de procedurile de restituire reglementate de lege.

    Aceste din urma instante au interpretat si aplicat corect dispozitiile legii.

    În adevar, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, "Imobilele - terenuri si constructii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinatie, care sunt detinute la data intrarii în vigoare a acestei legi de o regie autonoma, o societate sau companie nationala, o societate comerciala la care statul sau o autoritate a administratiei publice centrale sau locale este actionar sau asociat majoritar, de o organizatie cooperatista sau de orice alta persoana juridica de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptatite, în natura, prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata a organelor de conducere ale unitatii detinatoare".

    În legatura cu ducerea la îndeplinire a acestei dispozitii, prin art. 22 alin. (1) din aceeasi lege se prevede ca "persoana îndreptatita va notifica în termen de 6 luni (prelungit, succesiv, prin ordonantele de urgenta ale Guvernului nr. 109/2001 si nr. 145/2001) de la data intrarii în vigoare a prezentei legi persoana juridica detinatoare, solicitând restituirea în natura a imobilului", precizându-se, totodata, ca "în cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil".

    Totodata, prin art. 26 alin. (3) din legea mentionata s-a precizat ca "Decizia sau, dupa caz, dispozitia motivata de respingere a notificarii sau a cererii de restituire în natura poate fi atacata, de persoana care se pretinde îndreptatita, la sectia civila a tribunalului în a carui circumscriptie se afla sediul unitatii detinatoare sau, dupa caz, al entitatii învestite cu solutionarea notificarii, în termen de 30 de zile de la comunicare".

    Or, din moment ce s-a reglementat ca deciziile, respectiv dispozitiile motivate de respingere a notificarilor sau a cererilor de restituire în natura a imobilelor, pot fi atacate la instantele judecatoresti, iar în cuprinsul art. 2 alin. (2) si în art. 14 din Legea nr. 10/2001 se fac referiri la restituirea imobilelor prin hotarâre judecatoreasca, este evident ca instanta, învestita cu cenzurarea deciziei sau a dispozitiei de restituire în natura, nu este limitata doar la posibilitatea de a obliga unitatea detinatoare sa emita o alta decizie/dispozitie de restituire în natura. Dimpotriva, în virtutea dreptului sau de plenitudine de jurisdictie ce i s-a acordat prin lege, instanta judecatoreasca, cenzurând decizia/dispozitia de respingere a cererii de restituire în natura, în masura în care constata ca aceasta nu corespunde cerintelor legii, o va anula, dispunând ea însasi, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat fara titlu valabil.

    O astfel de solutie se impune si pentru ca, în îndeplinirea atributiei de a verifica daca sunt îndeplinite conditiile de admisibilitate a cererii de acordare a masurii reparatorii prin restituirea în natura a imobilului, judecatorul are a chibzui si asupra eficientei solutiei pe care o adopta, în timp ce retrimiterea cauzei la unitatea detinatoare a imobilului ar putea conduce la prelungirea nejustificata a procedurii de restituire.

    Ca urmare, în raport cu spiritul reglementarilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001, atributia instantei judecatoresti de a solutiona calea de atac exercitata împotriva deciziei/dispozitiei de respingere a cererii de restituire a imobilului în natura nu este restrânsa doar la o prerogativa formala de a dispune emiterea unei alte decizii/dispozitii în locul celei pe care o anuleaza, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdictie, nelimitata în aceasta materie prin vreo dispozitie legala, sa dispuna ea direct restituirea în natura a imobilului ce face obiectul litigiului.

    De altfel, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, precum si respingerea actiunii ca inadmisibila sau prematur introdusa ar contraveni si principiului solutionarii cauzei într-un termen rezonabil, consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, la care România a devenit parte.

    În acelasi timp, în cazul când unitatea detinatoare sau unitatea învestita cu solutionarea notificarii nu respecta obligatia instituita prin art. 25 si 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunta asupra cererii de restituire în natura ori sa acorde persoanei îndreptatite în compensare alte bunuri sau servicii ori sa propuna acordarea de despagubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificarii sau, dupa caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanta învestita sa evoce fondul în conditiile prevazute în art. 297 alin. 1 din Codul de procedura civila si sa constate, pe baza materialului probator administrat, daca este sau nu întemeiata cererea de restituire în natura.

    Într-un astfel de caz, lipsa raspunsului unitatii detinatoare, respectiv al entitatii învestite cu solutionarea notificarii, echivaleaza cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate ramâne necenzurat, pentru ca nicio dispozitie legala nu limiteaza dreptul celui care se considera nedreptatit de a se adresa instantei competente, ci, dimpotriva, însasi Constitutia prevede, la art. 21 alin. (2), ca nicio lege nu poate îngradi exercitarea dreptului oricarei persoane de a se adresa justitiei pentru apararea intereselor sale legitime.

 

    În consecinta, în temeiul dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, precum si al art. 329 din Codul de procedura civila, urmeaza a se admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie si a se decide ca dispozitiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, trebuie interpretate în sensul ca instanta de judecata este competenta sa solutioneze pe fond nu numai contestatia formulata împotriva deciziei/dispozitiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natura a imobilelor preluate abuziv, ci si actiunea persoanei îndreptatite în cazul refuzului nejustificat al unitatii detinatoare sau al entitatii învestite cu solutionarea de a raspunde la notificarea persoanei îndreptatite.

 

    PENTRU ACESTE MOTIVE

 

    În numele legii

 

    D E C I D:

 

    Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie.

    În aplicarea dispozitiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicata, stabilesc:

    Instanta de judecata este competenta sa solutioneze pe fond nu numai contestatia formulata împotriva deciziei/dispozitiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natura a imobilelor preluate abuziv, ci si actiunea persoanei îndreptatite în cazul refuzului nejustificat al entitatii detinatoare de a raspunde la notificarea partii interesate.

    Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedura civila.

    Pronuntata în sedinta publica, astazi, 19 martie 2007.

 

    PRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

 

    Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei

 

 

Inapoi la Hotarari interne.